Ce a ales intre o umbra si cartea de istorie? Pana acum, a preferat umbra. A sacrificat partid, credibilitate, a sfidat bun simt si evidenta sondajelor. A renuntat la judecata rece, a aliniat sistemul in spatele ei cand avea puterea deplina. S-a facut luntre si punte pentru a satisface capriciile unei femei admirabil de perseverente si ambitioase, dar inficosator de nocive. Nimeni n-a avut curajul sa-i spuna in fata: stop, gata, ajunge! Murim asfixiati la umbra ei, ne scufundam cu totii intr-un fel de otrava care omoara orice speranta.

N-a avut nimeni puterea sa-i zica de la obraz: n-ai decat sa mergi pe drumul umbrei, dar fara noi. Ne-am saturat sa ne tot spui ca ea esti tu, ca pe gura ei ies ideile tale si ca aceasta parere de politician, acest gol usurel castiga pe zi ce trece in continut si greutate. Iesi din minciuna cat nu e prea tarziu! Alegatorii, sondajele, in schimb, i-o tot spun.

Insa fixatia stranie pentru o mediocritate agresiva l-a orbit, surzit si i-a sucit mintile. Ce surpriza placuta sa-i mai faca dupa ce i-a pus pe tava ministere importante si un buget pe masura lor? Ce jucarie noua sa-i mai ofere dupa ce a facut praf o filiala mare de partid? Ce mai doreste sufletelul ei, ros de ambitia de a urca tot mai sus dar macinat de frustrarea ca n-a ajuns inca in varf de tot?

Ce mai pofteste azi de la viata, cand n-ar fi multe de oferit din desertul opozitiei, cand din castelul puterii au mai ramas niste ruine, mai nimic? Foarte simplu. Vrea toata puterea stoarsa chiar si din acest nimic. Se vede abia la inceput, dar se viseaza mare peste un partid tot mai mititel. Se declara gata sa conduca guverne sau, de ce nu, o tara.

Aceasta se cheama mania grandorii, obsesia puterii impinsa pana la delir, avem de-a face cu o trista inadecvare la realitate, cu ambitia de a sari peste propria umbra. Iar el, omul atotputerni