Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul Curt, ţinut după gratii pentru că eliberarea „nu e oportună”

Publicat in Ziua de Cluj, luni 25 martie 2013 ·

Comisarul şef Mihai Curt-Iosip nu a fost eliberat din arest nici la a doua cerere adresată Curţii de Apel Cluj, însă instanţa nu a specificat clar motivul care îl ţine după gratii pe poliţistul „turnat” de un cămătar care i-a fost informator.

Mihai Curt-Iosip, arestat la începutul acestui an sub acuzaţia de trafic de influenţă, a formulat în 14 martie a doua cerere de liberare provizorie sub control judiciar, însă Curtea de Apel Cluj i-a respins solicitarea. Procurorii DNA au reţinut, în urma denunţului făcut de Gabor Gabor (fost informator al ofiţerului), că poliţistul l-ar fi lăsat pe acesta să creadă că poate să intervină pe lângă poliţişti, procurori şi funcţionari ai Registrului Auto Român (RAR) Cluj pentru ca acesta să-şi recupereze un autoturism de teren reţinut de autorităţi ca fiind furat. Pentru intervenţie, comisarul şef i-ar fi cerut lui Gabor Gabor 5.000 de euro şi 3.500 de lei, arată procurorii. Pe de altă parte, poliţistul susţine că a împrumutat de la Gabor suma de 1.000 de euro, dar, fiind presat şi hărţuit să-i rezolve acestuia problemele, i-a înapoiat 3.000 de euro, diferenţa de 2.000 reprezentând dobânda. Declaraţia dată de Gabor în faţa instanţei, semnată cu degetul, întrucât este analfabet, a conţinut multe contradicţii, inclusiv cu privire la cuantumul sumei pe care i-ar fi dat-o poliţistului. Dacă procurorii reţin suma de 5.000 de euro, Gabor susţine că i-ar fi dat lui Curt aproape dublu, respectiv 9.000 de euro.

Practic, în motivarea Curţii de Apel Cluj la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se specifică în mod concret pericolul pe care l-ar prezenta eliberarea din arest a poliţistului. Astfel, instanţa decide să îl ţină pe Curt, în continuare, după gratii, motivând că altfel procesul penal ar putea fi compromis. Cu toate că cererea lui Curt este admisibilă în sensul că infracţiunea pentru care e

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ordonanța trenuleț, publicată oficial: crește impozitul pe dividende, salariile bugetarilor vor fi înghețate, nu se fac angajări și nu se majorează alocațiile

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul ”ordonanței trenuleț” a fost pus oficial în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Printre măsurile stabilite se numără și creșterea impozitului pe dividende distribuite din 2025 de la 8% la 10%, dar și eliminarea facilităților de car

Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Colegiul Medicilor din România a anunţat duminică că a depus actele de chemare în judecată a CNAS. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Colegiului Medicilor, organizaţia cere instanţei să oblige CNAS să furnizeze informaţiile de interes pub

Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179

Mediafax acum o ora
Bilanţul accidentului aviatic produs duminică în Coreea de Sud a ajuns la 179 de morţi. Autorităţile au anunţat mai multe zile de doliu national, scrie Reuters.

Guvernul Ciolacu a reintrodus „taxa pe stâlp”. Toate firmele vor plăti 1,5% din valoarea construcțiilor speciale

Adevarul acum o ora
Se reintroduce impozitul pe construcții speciale, calculat prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor. Guvernul Ciolacu readuce la viață celebra „taxă pe stâlp” apărută în timpul Guvernul

Cetăţean turc, membru al unei grupări care se ocupă de contrabanda cu arme în România, prins în Ilfov. Avea asupra sa două pistoale cu amortizor

HotNews acum 54 minute
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 4 ore
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Mesaje de Revelion 2025. Urări pentru prieteni, rude sau colegi

Ziua Constanta acum 45 minute
Revelionul 2025 este momentul perfect pentru a transmite urări și felicitări celor dragi, fie că sunt prieteni, rude sau colegi. Anul 2025 bate la ușă, iar momentul celebrării începutului unui nou an este întotdeauna unul plin de emoție și speranță.

Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii şi industria alimentară şi agricultură

Ziarul Financiar acum 25 minute
Guvernul Ciolacu 2 a decis să elimine facilităţile fiscale care au mai rămas pentru IT-işti, pentru cei care lucrează în construcţii, şi pentru cei care lucrează în agricultură şi industria alimentară, conform Ordonanţei Trenuleţ, publicată oficial

Care ar fi impactul financiar al „Ordonanţei-trenuleţ” pe termen scurt şi mediu

News.ro acum 34 minute
Măsurile propuse în noul proiect de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 ar avea, potrivit Executivului, impact asupra bugetului general conso

Crește numărul mașinilor furate care ajung în România! Unde au fost descoperite cele mai multe autovehicule

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, polițiștii de frontieră au descoperit 311 autovehicule furate, cu o creștere de 52,6% față de anul anterior. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, în județele Satu Mare și Bihor, dar și la granița cu Bulga

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°