Deputatul PP-DD Monica Iacob-Ridzi bate acelaşi pas de defilare, pe care l-a bătut şi în urmă cu un an şi acum doi ani. Acela de a convinge oficialii că minele din Valea Jiului trebuie să intre în Strategia de reindustrializare a României. De data aceasta îl abordează pe Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
Deputatul PP-DD ar trebui să primească un răspuns favorabil de la minister, deoarece Vosganian, în 2007, când a venit în Valea Jiului declara că vrea ca până în 2014 România să ajungă independentă energetic. De asemenea, tot sub conducerea lui s-a lansat ideea Complexului Energetic Hunedoara. Dacă tot a fost o idee implementată de cabinetul dumnealui, unde este soluţia şi de ce mineritul nu mai face parte din strategia energetică?
„Împreună cu primarii din localităţile Văii Jiului am promovat, în repetate rânduri, soluţia ca, în perimetrele fostelor exploatări miniere afectate de restructurarea şi închiderea minelor, să fie construite parcuri industriale. Din păcate, după cum s-a constatat şi în urma recentelor dumneavoastră declaraţii, Valea Jiului nu pare să constituie o prioritate pentru România, nici la acest capitol. Constat cu tristeţe că şi de această dată strategiile Ministerului Economiei, în ceea ce priveşte dezvoltarea industriei, ocolesc Valea Jiului, ca să nu spun că o ignoră. Consider, stimate domnule ministru, că pe harta zonelor cuprinse în Strategia de reindustrializare a României trebuie să fie cuprinse şi localităţile din Valea Jiului. Mai ales că acestea nu doar că se încadrează în cerinţele tuturor standardelor necesare pentru înfiinţarea unor parcuri industriale, dar dispun şi de capitalul uman necesar dezvoltării unor activităţi industriale de succes. În plus, având în vedere faptul că Valea Jiului a fost o zonă monoindustrială în care oportunităţile de reconversie a zecilor de mii de muncitori disponibilizaţi din min