Marele Premiu al Galei Uniunii Teatrale din Moldova i-a revenit în acest an spectacolului „Equus“ de la Teatrul Dramatic pentru Tineret „S uliţi roz“ („Din strada Trandafirilor“), montat de Iuri Harmelin, care a luat premiu pentru cea mai bună regie.
Şi premiul pentru cel mai bun rol masculin a ajuns pe aceeaşi „adresă“, fiindu-i oferit lui Nikita Volok pentru rolul lui Alan Streng din acelaşi spectacol.
Cea mai bună actriţă în rol principal a fost declarată Angela Ciobanu, pentru prestaţia din spectacolul „Storcătorul de fructe“ de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“. Soţul său, Ion Mocanu, a luat premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin pentru rolul arhivarului Korobeinikov din musicalul „Douăsprezece scaune“ de la Naţional. „Ia beţie o să mai fie în familia Mocanu-Ciobanu“, a glumit preşedintele UNITEM, Sandu Grecu.
Olga Prohorova de la Teatrul „N. Aroneţkaia“ din Tiraspol a fost premiată pentru cel mai bun rol secundar feminin - Ira din spectacolul „Pe lângă dragoste“. Cel mai valoros debut a fost considerat cel al actorului Mihai Fulga, care l-a jucat pe Jery în „Zoo Story“ de la Teatrul „Alexei Mateevici“.
Cea mai bună scenografie a fost realizată de Adrian Suruceanu în spectacolul „My darling Missis Kronky” de la Teatrul de revistă „Ginta Latină“, iar cele mai frumoase costume de Stela Verebceanu în „Frumoasa şi Bestia“ de la Teatrul „Luceafărul“. Premiul pentru cea mai bună creaţie muzicală a fost împărţit de compozitorii Liviu Ştirbu şi Marian Stârcea pentru coloana muzicală din spectacolele „Ultimul Tramvai“ de la „Ginta Latină“ şi, respectiv, „Facerea lumii“ de la Teatrul „B.P. Hasdeu“ din Cahul.
Cel mai bun spectacol pentru copii a fost declarat „Neznaika şi prietenii săi“ de la Teatrul „S uliţî roz“, iar cel mai bun spectacol pentru copii - „Surioara Alionuşka şi frăţiorul Ivanuşka“ de la Teatrul „Licurici“.