Intuind într-o oarecare măsură succesul pe care l-a înregistrat Nissan cu modelul Juke, oficialii GM au demarat un program finalizat cu apariţia pe piaţă a SUV-ului de segment B Opel Mokka. Acesta ne-a fost partener de drum timp de un weekend şi a încercat să ne impresioneze cu versatilitatea şi spiritul său tânar.
Se spune că decizia Opel de a boteza micul crossover Mokka a fost puternic influenţată de forma acestuia, foarte asemănătoare unui bob de cafea. Întrucât ne-a fost destul de greu să ne imaginăm un bob cu patru roţi, am încercat să descoperim dacă maşina dispune şi de alte calităţi asociate aromatului soi de cafea. Design
Fie că vrei, fie că nu, design-ul Mokka-ului îţi va sări în ochi, dar nu într-un stil agresiv menit să-ţi distrugă retina (vezi Nissan Juke), ci printr-un exterior modern, echilibrat şi dinamic, specific mai nou modelelor din gama Opel. Gândit ca o variantă 4x4 a modelului Corsa, crossover-ul german surpinde prin proporţiile caroseriei, un pic mai rafinate decât cele ale clasicelor automobile de oraş.
Aspectul tineresc imprimat caroseriei de către designerii din Rüsselsheim este consolidat de îmbinarea extrem de plăcută a materialelor. În partea frontală întâlnim tablă, plastic, aluminiu şi crom, din amalgamul creat de acestea rezultând o agresivitate care suprinde ochiul uman datorită echilibrului fin şi nu datorită săgetării cu linii drepte şi forme neînţelese, cum face liderul acestui segment. Spatele Mokka-ului lasă impresia unui automobil terminat în grabă, forţat să iasă mai repede de pe linia de producţie, pentru a prinde o cotă cât mai mare din piaţă. Aici, în afara unor linii noi şi a câtorva detalii atent adăugate caroseriei, micul SUV german se aseamănă destul de mult cu modelul Corsa.
În ciuda unei părţi dorsale care nu se ridică nici pe departe la nivelul restului maşinii, caroseria desenată de Opel den