La 27 mai (16 mai stil vechi), după ce a recucerit Ingria de la suedezi, ţarul Petre cel Mare al Rusiei a fondat oraşul Sankt Petersburg. Iniţial, oraşul s-a numit Sankt Piterburgh, purtând numele apostolului Petru, patronul spiritual al Ţarului.
În locul ales de Petru cel Mare pentru a ridica noua capitală a Rusiei ţariste se aflau la vremea respectivă o fortăreaţă suedeză, Nyen, şi o aşezare, Nöteburg, în zona mlăştinoasă pe care o traversa râul Neva către gurile de vărsare din Golful Finlandei.
Oraşul a început a fi ridicat în vreme de război, motiv pentru care, în mod firesc, prima construcţie ridicată a fost o fortăreaţă, cunoscută astăzi ca fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel. Ridicată pe Insula Iepurelui, pe malul drept al Nevei, la aproximativ trei kilometri de vărsarea acestuia în mare, fortăreaţa a purtat, la început, numele de Sankt Piterburgh.
Petru cel Mare a ordonat desecarea mlaştinilor din jur şi oraşul a început să se extindă în toate direcţiile, dezvoltarea noii localităţi fiind făcută sub conducerea inginerilor germani aduşi de ţar în Rusia. Petru cel Mare a interzis construirea de clădiri din piatră pe tot întinsul Rusiei, cu excepţia noii capitale, obligând în acest fel toţi meşterii pietrari să meargă să lucreze la Sankt Petersburg. Cea mai mare parte a forţei de muncă a fost asigurată de iobagi. De la început, Sankt Petersburg-ul a fost gândit ca noua capitală a imperiului, poziţia sa geografică privilegiată la Marea Baltică conferindu-i – Puşkin a afirmat-o prima oară – statutul de “fereastră” spre vest a Rusiei. Pentru multă vreme, graţie oraşului, Rusia a fost cel mai important partener comercial al Rusiei cu Anglia. În acelaşi timp, Sankt Petersburg-ul a reprezentat o bază pentru navele lui Petru cel Mare, flotă protejată de fortăreaţa ridicată la începuturi.
De-a lungul secolelor al
