Unul dintre cei doi directori generali ai Deutsche Bank a cerut grupului financiar german să-i fie redus pachetul salarial pentru anul trecut cu 2 milioane de euro, urmând să încaseze astfel 4,8 milioane de euro.
Anshu Jain, unul dintre cei doi şefi ai băncii, a cerut tăierea salariului pentru a ajunge la acelaşi nivel de remuneraţie financiară cu cel al codirectorului Juergen Fitschen, potrivit publicaţiei Welt am Sonntag, preluată de New York Times.
Deutsche Bank a anunţat vineri că cei doi codirectori vor primi pentru anul trecut câte 4,8 milioane de euro.
Preşedintele consiliului de supraveghere, Paul Achleitner, a declarat că a fost considerată o idee bună ca cei doi codirectori generali să aibă salarii egale.
În 2011, Jain a primit 9,8 milioane de euro, iar Fitschen 4,2 milioane de euro. Sumele au inclus salarii, bonusuri şi acţiuni condţionate de rezultatele grupului pe termen lung.