„Femen“ este o mişcare ucraineană împotriva Patriarhiei, formată din femei care îşi expun sânii în timpul protestelor, ceea ce a născut întrebarea dacă nu cumva goliciunea lor distrage atenţia de la mesajul pe care vor să-l transmită.
Vara trecută, Inna Shevchenko a mers într-o pădure de la marginea Kievului pentru a învăţa cum să folosească o drujbă. „ Au crezut că sunt doar o blondă nebună“, a declarat femeia despre atitudinea pădurarilor care au instruit-o, dar care nu i-au putut înţelege determinarea, după cum citează şi publicaţia The Guardian.
Vara trecută, Inna Shevchenko a mers pe un deal din capitala ucraineană Kiev, îmbrăcată doar cu o pereche de pantaloni scurţi şi încălţată cu bocanci şi a tăiat cu drujba o cruce de lemn înaltă de patru metri, aflată acolo din anul 2005, în semn de protest pentru verdictul dat în acea zi fetelor din trupa rusă Pussy Riot. şi pentru a aduce un tribut activistelor punk.
După ce a doborât crucea a pozat în faţa jurnaliştilor, cu pieptul dezvelit şi cu texul „Eliberaţi-le pe Pussy Riot“ pictat pe sânii ei.
Ameniţările cu moartea au apărut imediat. Activista a relatat că existau cereri oficiale pentru arestarea ei, iar televiziunile relatau că acea cruce era un monument pentru victimele regimului stalinist.
Într-o dimineaţă, când s-a trezit la uşa ei cu câţiva bărbaţi despre care ea spune că erau de la serviciile secrete, Inna a fugit în Varşovia, cu doar 40 de euro în buzunar, un telefon mobil şi cu paşaportul. De acolo tânăra a plecat în Franţa, unde mai multe femei şi-au exprimat interesul de a face parte din „Femen“ ,grupare condusă de Inna alături de alte trei prietene din Ucraina. Actualul sediu al grupării este la Paris, potrivit „The Guardian“.
Obiectivele grupului sunt clare şi radicale. Un război împotriva Patriarhiei, care trebuie să conducă la dispariţia tuturor religiilor