Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce n-ar trebui să-ţi cauţi pe Google partenerul

Publicat in Ora de Iasi, luni 25 martie 2013 ·

Era digitală ne-a determinat să apelăm la motorul de căutare Google pentru aproape orice: de la găsirea unei adrese, la identificarea unei posibile boli în baza simptomelor şi chiar la verificarea pretendenţilor cu care am început să ieşim în oraş şi pe care îi luăm în considerare ca eventuali parteneri.

Este, într-adevăr, bine să fii precaută atunci când cunoşti un om nou, dar până unde merge precauţia? Multe femei au început să-şi caute pretendenţii pe care îi iau în considerare ca viitori parteneri pe Google, potrivit unei analize efectuate de match.com, la care au participat peste 5.400 de celibatare.

Facebook, Twitter sau LinkedIn sunt doar câteva reţele sociale, mai mult sau mai puţin profesionale, folosite pentru a afla mai multe despre cel care ne-a trezit interesul.

“Îl caut pe Google pe cel care mi-a picat cu tronc”, mărturiseşte Gina, în vârstă de 28 de ani, motivând faptul că astfel îşi dă seama mult mai bine ce preferinţe are şi chiar ce viaţă duce.

Jessica Bennett, în vârstă de 31 de ani, este editor executiv la Tumblr şi atrage atenţia că o femeie poate chiar să sara peste primele întâlniri cu bărbatul care-i place, doar dând câteva click-uri pe pozele lui de pe Facebook. “Te poţi duce direct pe Google pentru a stabili dacă eşti sau nu compatibilă cu bărbatul cu care urmezi să te întâlneşti. Poţi afla unde a studiat, unde a lucrat şi poti chiar să-i evaluezi şi fostele relaţii, dacă acesta şi le-a postat pe profil”, explica Jessica Bennett.

Dating Online: Ce să faci şi ce să nu faci când flirtezi online

Dar timpul pe care îl petreci analizând omul în mediul online îţi poate dezvolta o percepţie reală asupra lui, asupra felului în care este el în viaţa reală sau, dimpotrivă, alterează adevărul despre el?

Amy Van Doran, consilier relaţional la New York, avertizează că se întâmplă adesea ca cei care-şi caută potenţ

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 57 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 38 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°