„Să auzim numai de bine!” Cu această urare, cu care își lua la revedere de la ascultătorii emisiunilor sale, a venit Mircea Carp de la Vocea Americii la Europa Liberă, unde a prezentat mulți ani celebrul „Program politic”. L-am cunoscut la București, după Revoluție. Avea o voce bine timbrată, care la o adică putea deveni tăioasă, și o ținută care te lăsa să bănuiești că fusese militar.

Făcuse liceul la Mănăstirea Dealu, acolo unde a învățat și Regele Mihai, mi-a spus odată. Altădată mi-a povestit cîteva amintiri de pe front, pe care le-am regăsit în această minunată carte de memorii* din care am aflat că e urmașul familiilor P.P.Carp și Lascăr Catargi și că e nepotul lui Garabet Ibrăileanu. În timpul războiului, Mircea Carp a făcut doi ani de școală militară în Germania și, ca elev tanchist, a luptat timp de trei luni în Rusia. După 23 august 1944, a fost sublocotenent în divizia de blindate „România Mare” care s-a distins în luptele pentru eliberarea Careiului. Rănit de două ori pe front, decorat cu Ordinul „Coroana României” și evaluat în foile calificative drept un ofițer excepțional, Mircea Carp e dat afară din armată în 1946, împreună cu alți 9.000 de ofițeri „epurați” în timpul Guvernului Petru Groza. Apoi a fost arestat și interogat timp de cîteva luni. Pus temporar în libertate, cu interdicția de a părăsi Bucureștiul, fuge din țară în 1948. Fostul ofițer de cavalerie în armata regală a devenit în America jurnalist de radio. În 1969 l-a însoțit pe președintele Nixon la București, ca trimis special al Vocii Americii. În călătoriile pe care le-a făcut mai tîrziu în țară, din partea acestui post de radio,a fost permanent supravegheat de Securitate. Odată, cînd a încercat să ajungă la Caransebeș pentru a intervieva un disident, a fost împiedicat să treacă de două companii ale armatei, sub pretextul unor manevre militare. După ce a lucrat 22 de ani la V