Omul de afaceri Nicolae Sarcină, proprietarul firmei Succes Nic Com, a renunţat să cumpere cele patru hipermarketuri PIC, reţea aparţinând fraţilor Penescu şi aflată în faliment, astfel că lichidatorul judiciar PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services (PwC) le-a scos la vânzare.
Cele patru hipermarketuri sunt în Piteşti (15.000 mp), Craiova (21.200 mp), Oradea (16.850 mp) şi Călăraşi (24.500 mp). PwC a scos la vânzare şi un teren de 78.900 de metri pătraţi deţinut de firma PIC în comuna Blejoi, în apropiere de Ploieşti, dar şi un hipermarket în Brăila (17.100 mp).
Reţeaua PIC, controlată de fraţii Ilie şi Cornel Penescu, a intrat în insolvenţă la finalul anului 2009 şi se află sub administrarea judiciară a PwC. Într-o primă fază, Sar¬cină a închiriat spaţiile magazinelor PIC din Piteşti şi Cra¬iova, redeschise sub brandul Succes.
Potrivit planului de reorganizare aprobat, omul de afaceri voia să cumpere clădirile în care se află ma¬ga¬zinele din Piteşti şi Craiova, dar şi pe cele din Oradea şi Călăraşi, care ar fi urmat să fie redeschise sub marca Succes. Înţelegerea nu a mai fost însă parafată, potrivit reprezentanţilor lichidatorului judiciar.
"Tranzacţia nu s-a mai putut realiza. Spaţiile sunt închiriate în continuare de compania Succes şi pot fi vândute cu chiriaşi sau fără chiriaşi", au declarat reprezentanţii PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services, potrivit Mediafax.
Lichidatorul aşteaptă până pe 30 aprilie ofertele celor interesaţi să cumpere magazinele. Potrivit planului de reorganizare, magazinul din Piteşti era evaluat la 5 milioane de euro, cel din Oradea la 4,56 milioane de euro, cel din Călăraşi la 4 milioane de euro, în timp ce valoarea hipermarketului din Brăila a fost stabilită la 3,9 milioane de euro, iar a celei din Craiova la 3,1 milioane de euro. Terenul din Blej