Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL ADEVĂRUL Interviu cu deputatul condamnat penal, bacalaureat la 40 de ani: „E rău să fii prost, dar să înveţi nu e ruşine“

Publicat in Adevarul, luni 25 martie 2013 · ·

Dumitru-Verginel Gireadă ar fi vrut să rămână primar în comuna lui natală. Dar, fiindcă instanţa l-a condamnat pentru corupţie în primărie, n-a mai putut candida. A putut candida însă la un loc în Parlament şi acum e deputat.

România are 588 de parlamentari. Pe mulţi îi ştiţi din mandatele precedente, pe alţii i-aţi văzut la televizor sau prin ziare, dar mai rămân unii – încă foarte mulţi – despre care nu ştie nimeni aproape nimic. Parlamentari excentrici, veniţi de nicăieri, şi ajunşi în legislativ cu câteva mii de voturi. Ei au fost pe ordinea de zi a mass-media câteva zile, după câştigarea mandatelor, apoi lumea i-a uitat. Între timp şi-au ocupat locurile în Parlament, au fost distribuiţi în comisii şi strunesc ţara, din Casa Poporului.

„Adevărul“ a încercat să afle ce e în mintea acestor oameni care ne conduc. Pe parcursul serialului veţi descoperi tipologii: parlamentarul care ia oameni la autostop, domnişoara care declamă „nu se mai poate aşa, au murit oameni la Revoluţie!“, deşi la Revoluţie avea un an. Veţi mai găsi parlamentara desprinsă parcă dintr-o discotecă de provincie, duduia ajunsă la rangul de om de partid şi de stat, care nu citeşte, dar căreia îi plac statusurile cu citate celebre de pe Facebook. În fine, vor mai fi deputatul toboşar, fete de taţi deştepţi, băiatul de pe stradă care se descurcă, tot felul de oameni care se cam plictisesc prin Casa Poporului în cele trei zile de muncă ale săptămânii parlamentare.

Dar, pentru început, vi-l prezentăm pe Dumitru-Verginel Gireadă. Condamnat la puşcărie — doi ani cu suspendare; ales în Parlament — patru ani cu executare.

Dumitru-Verginel Gireadă (44 de ani) e deputat liberal. A ales, în urmă cu 17 ani, Partidul Naţional Liberal pentru că, în concepţia lui, e partidul care face ceva „în sensul dinamic al întăririi... banului, ca să spunem aşa“. Lui Gireadă îi place banul, dar îi pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 13 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 44 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 24 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 38 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 44 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°