Universitatea Craiova face paşi uriaşi către revenirea în fotbalul românesc. Adrian Mititelu a definitivat luni un aspect extrem de important în vederea reînscrierii în sezonul următor al ligii secunde, prin numirea a două foste glorii în funcţii de bază în organigrama clubului. Astfel, Ilie Balaci ar urma să fie managerul general al grupării din Bănie, în timp ce colegul de generaţie al acestuia, Aurel Ţicleanu, va fi antrenor principal.
Totul a fost făcut public prin comunicatul postat pe ediţie.ro:
"Având în vedere solicitarea şi intenţia clubului de reînscriere în competiţia sportivă, astăzi Fotbal Club Universitatea Craiova a ajuns la un acord de colaborare cu următoarele persoane:
- Ilie Balaci - manager general al clubului;
- Aurel Ţicleanu - antrenor principal.
De asemenea, i s-a făcut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stângă, urmând ca acesta să dea un răspuns până la sfârşitul lunii aprilie.
Începând de astăzi, Ilie Balaci şi Aurel Ţicleanu urmează să facă demersurile necesare în vederea închegării lotului de jucători şi cooptării altor persoane necesare derulării activităţii specifice.
Până la sfârşitul lunii mai vor fi finalizate şi celelalte proceduri anunţate şi promise de Adrian Mititelu cu privire la reorganizarea clubului.
FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA"
Stângă de-abia aşteaptă
Contactat de ProSport, Ovidiu Stângă, singurul om pe care Mititelu îl doreşte în noul proiect, dar cu care nu a ajuns încă la un acord, se declară deschis faţă de o revenire la Universitatea: "Craiova este echipa mea de suflet şi mă voi întoarce cu mare drag acolo, mai ales dacă am ocazia să lucrez cu Balaci şi Ţicleanu, oameni cu mare experienţă în fotbalul românesc. Chiar dacă am familia în Olanda, eu am un apartament în Craiova şi nu v