Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciocea crede că directorul CE Oltenia îi strică imaginea lui Ponta

Publicat in Pandurul, marți 26 martie 2013 ·

Ion Ciocea, primarul PSD ales cu cele mai multe procente, este decis să îi aducă premierului la cunoştinţă comportamentul de moşier pe care Laurenţiu Ciurel îl are în fruntea Complexului Energetic Oltenia. „Noi am promis că nu mai dăm oamenii afară, iar unii parcă fac asta ca să-i strice imaginea premierului”, susţine primarul din Bustuchin, supărat că Ciurel nu mai răspunde la telefon. „În campanie am promis redeschiderea carierei Bustuchin pentru că aşa am vorbit cu dânsul”, explică Ciocea, care a constatat că nu poate lua legătura nici măcar cu subalternii lui Ciurel. Primarul din Bustuchin îi va comunica toate nemulţumirile premierului Ponta cel mai probabil joi, când acesta va fi prezent la alegerile din PSD Gorj.

Ion Ciocea are în PSD aceeaşi funcţie pe care a avut-o şi Laurenţiu Ciurel înainte de a deveni manager privat la CEO. Vicepreşedinte. Edilul spune că, în 2012, în campanie electorală, nu se punea problema să nu i se răspundă la telefon şi să nu i se promită că „se fac calcule” pentru redeschiderea carierei Bustuchin. Acum îl sună pe Ciurel de zile în şir şi degeaba, asta după ce, din ianuarie încoace, a tot aşteptat să primească o veste despre soarta carierei respective. „Uită de oameni şi uită de noi, eu asta constat. Am fost împreună în campania electorală şi am discutat despre această problemă şi nu concep că a ajuns dumnealui director acolo că-i frumos! Pe mine oamenii m-au votat ca să le rezolv problemele, iar asta e una dintre problemele pe care am discutat-o cu cei din CEO încă de anul trecut. Nu spuneam eu că redeschidem cariera dacă nu discutam cu dumnealui despre acest lucru. Din păcate domnul Ciurel, şi îl dau exemplu pe dumnealui că e şef acolo, dar şi cei de sub dumnealui procedează la fel, nu mai răspunde la telefon. Nu mai răspunde nimeni la telefon şi nu găsesc normal acest lucru”, declară Ciocea.

„Am auzit că ne dă în ju

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 32 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 54 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°