Vizita ministrului Apărării, Mircea Duşa, la Timişoara nu a clarificat situaţia clădirii în care funcţionează Spitalul Militar, însă, cel puţin la nivel declarativ, a mai aplanat conflictul între reprezentanţii Municipalităţii şi conducerea Spitalului Militar. Acesta a refuzat să cedeze spaţii din imobil pentru a face loc unor secţii ale Spitalului Municipal.
“Cei care sunt abilitaţi să clarifice situaţia clădirii, o vor face”
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, aflat joi la Timişoara, nu a menţionat clar cui îi aparţine, de jure, Spitalul Militar, însă a declarat că Ministerul este dispus să cedeze Municipalităţii terenurile şi clădirile care aparţin Armatei, dar care nu mai sunt folosite. Potrivit acestuia, în Timiş există şapte asemenea clădiri şi terenuri, spre exemplu poligoane care nu mai sunt utilizate de Armată.
Ministrul a precizat că este mulţumit de starea clădirii în care funcţionează Spitalul Militar din Timişoara şi că M.Ap.N. are unele spitale în ţară care asigură capacitatea “pe timp de pace şi de război”, atribuţii pe care spitalele civile nu le pot avea. “M.Ap.N. nu are multe spitale, are doar câteva în ţară, care trebuie să asigure capacitatea pe timp de pace şi război. Necunoscând această unitate militară, poţi să îţi faci o imagine falsă. Dacă treci prin această clădire şi apreciezi modul în care îşi îndeplinesc misiunea oamenii de aici, lucrurile se schimbă. Îi felicit pentru modul în care au reacţionat pentru amenajarea clădirii, pentru felul în care s-au preocupat de achiziţionarea de aparatură modernă”, a declarat ministrul.
Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla cu clădirea Spitalului Militar, aflată în gestiunea M.Ap.N., şi dacă Ministerul intenţionează să o cedeze Municipalităţii, cum se întamplă cu Spitalul C.F.R., Mircea Duşa a declarat doar că Spitalul Militar nu este un spital