O seară cu aromă…. incendiară, cu literatură hard, hard-rock şi alte muzici pe măsură de peste 18 ani! Aşa au caracterizat organizatorii evenimentul care a avut loc într-un cunoscut club constănţean. Vedeta a fost scriitorul Ştefan Caraman, care a dezvăluit, spre deliciul publicului, fragmente „fără perdea” din romanul care l-a consacrat în literatura românească, „Scrisori către Rita”. Autorul controversatului roman „Scrisori către Rita”, Ştefan Caraman, a fost starul unui eveniment din cadrul proiectului cultural „Mecanici Poetice”. „Scrisoare către Rita” este apreciată drept una dintre cele mai autentice creații literare, distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor Români – filiala Dobrogea, pentru Roman. Scrisă în decursul unui an, pe blogul personal al artistului, cartea a revoluționat interacțiunea dintre autor și cititori. Constănțenii au avut parte de un spectacol de artă, pe scena clubului Doors, în care cuvintele dezgolite de inhibiții au fost îmbrăcate de jocul actoricesc al lui Andu Axente, iar fundalul sonor al evenimentului a fost asigurat de trupa de rock Overflow. Prin intermediul proiectului cultural „Mecanici Poetice”, pasionații de literatură se pot regăsi într-o lume a artei, cu nume marcante în paginile culturii românești și, mai ales, dobrogene. Organizatorii spun că deja pregătesc şi alte seri marca „Mecanici Poetice”. O seară cu aromă…. incendiară, cu literatură hard, hard-rock şi alte muzici pe măsură de peste 18 ani! Aşa au caracterizat organizatorii evenimentul care a avut loc într-un cunoscut club constănţean. Vedeta a fost scriitorul Ştefan Caraman, care a dezvăluit, spre deliciul publicului, fragmente „fără perdea” din romanul care l-a consacrat în literatura românească, „Scrisori către Rita”. Autorul controversatului roman „Scrisori către Rita”, Ştefan Caraman, a fost starul unui eveniment din cadrul proiectului cultural „Mecanici Poetice”.