* ADEVARUL
* Radu Stroe reia tema suspendării lui Traian Băsescu
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, consideră inacceptabil comportamentul preşedintelui Traian Băsescu legat de alegerile interne din PDL şi spune că s-ar putea lua în discuţie o nouă suspendare a şefului statului. ''Aseară s-a petrecut un fapt, zic eu incredibil, inacceptabil, comportamentul dlui Băsescu. El este inacceptabil şi referitor la Constituţie, este inacceptabil şi referitor la băieţii aceia din PDL care l-au slujit atâţia ani de zile şi aseară a tras cu buretele şi a şters tot. E inacceptabil şi din punctul de vedere al unui preşedinte al unui stat. Incredibil, după părerea mea trebuie să ne gândim din nou la suspendare, pentru că dânsul nu numai a spus, dânsul a şi făcut'', a declarat, duminică, Radu Stroe, prezent la Ziua Poliţiei Române. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă seara, într-o postare video, pe un site de socializare, că a văzut finalul Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL şi spune 'definitiv şi pentru totdeauna adio' Partidului Democrat.
* Scandalul din PDL schimbă scena politică
Vasile Blaga a câştigat şefia PDL şi ar putea forma o alianţă cu PNL, care ar putea să-i trimită pe social-democraţi în Opoziţie. Totodată, se pregătesc şi primele racolările de parlamentari. Cu toate că Vasile Blaga a fost declarat noul preşedinte al PDL, bătălia pentru PDL pare abia la început. Elena Udrea a acuzat tabăra Blaga de fraudarea votului, iar Traian Băsescu a oficializat faptul că se desparte de PDL. "Aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL! Noi azi ne-am despărţit definitiv, luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a fost mesajul postat de Băsescu pe Facebook.
* Ziua adevărului pentru băncile cipriote
Oficialii eu