Luni, 25 aprilie, Comitetul director din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman s-a întrunit pentru a discutat cele mai importante probleme cu care se confruntă instituția sanitară. În cadrul acestei ședințe, s-a analizat posibilitatea încheiererii unui contract de prestări servicii pentru protecția muncii și scoaterea la concurs a unui post de medic urolog.
“În ceea ce privește protecția muncii, aceasta este o activitatea extrem de complexă. În momentul de față, nu mai există nimeni care să desfășoare această activitate în cadrul instituției, deoarece angajatul nostru a intrat în concediu de maternitate. Cel mai probabil, vom încheia un contract de prestări servicii cu o altă persoană autorizată în acest domeniu”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul interimar al spitalului.
Aceasta a mai anunțat că, pe 12 aprilie, se va organiza concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist urolog în cadrul spitalului.
“Este o specialitate pe care noi ne-am dorit-o foarte mult, în special colegii de la secțiile Chirurgie și Medicină Internă. Pînă acum, această specialitate era asigurată de către medicul Andrei Roman, care lucra trei zile la spital, în baza unui contract de prestări servicii. Ne dorim ca această activitate să se desfășoare permanent”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu.
Luni, 25 aprilie, Comitetul director din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman s-a întrunit pentru a discutat cele mai importante probleme cu care se confruntă instituția sanitară. În cadrul acestei ședințe, s-a analizat posibilitatea încheiererii unui contract de prestări servicii pentru protecția muncii și scoaterea la concurs a unui post de medic urolog.
“În ceea ce privește protecția muncii, aceasta este o activitatea extrem de complexă. În momentul de față, nu mai există nimeni care să desfășoare această