Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile se ÎNCHID MÂINE în Bucureşti!

Publicat in Ziarul Ring, luni 25 martie 2013 ·

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, marţi, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi viscol.

Având în vedere avertizările şi atenţionările meteorologice cod galben şi de cod portocaliu caracterizate prin ninsori abundente, zăpadă puternic viscolită şi troienită, temperaturi scăzute - de la nivelul municipiului Bucureşti, în intervalul 25 -26 martie şi recomandările Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din capitală, marţi, 26 martie 2013, informează ISMB.

Cursurile vor fi reluate, în program normal, miercuri, 27 martie, iar orele de marţi, 26 martie, vor fi recuperate, prin replanificare, până la sfârşitul anului şcolar, a mai precizat sursa citată.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, una cod portocaliu, valabilă marţi, între orele 4.00 şi 14.00, şi o alta cod galben, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, codul galben care va intra în vigoare luni, la ora 20.00, vizează Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Sibiu, Braşov, Covasna şi Vrancea.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, marţi, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi viscol.

Având în vedere avertizările şi atenţionările meteorologice cod galben şi de cod portocaliu caracterizate prin ninsori abundente, zăpadă puternic viscolită şi troienită, temperaturi scăzute - de la nivelul municipiului Bucureşti

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 2 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

George Simion, iritat că Nicușor Dan nu a venit la Prima News: „Următoarele 25 de minute îi adresați lui întrebări sau cui puteți” / Nicușor Dan a fost la Observator

HotNews acum 25 minute
George Simion, câștigătorul primului tur al alegerilor, a acceptat să stea doar 25 de minute în studioul Prima News, miercuri seară, pe motiv că nu a venit și adversarul său din finala prezidențială. Sebastian Zachmann, unul dintre cei doi realizato

UPDATE-Un tânăr polonez decapitează cu toporul o femeie în Universitatea din Varşovia. Atacatorul, arestat după ce răneşte altă persoană. Victima era ”o angajată administrativă a universităţii”, anunţă procuratura

News.ro acum o ora
Poliţia poloneză anunţă miercuri că a arestat un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia, relatează Reuters. ”A avut loc un incident de natură criminală”, declară un purtător de cuvânt al Poliţiei din Varşovia, Jakub Pac

PSG – Arsenal 2-1 şi parizienii vor juca a doua finală de Liga Campionilor din istorie

News.ro acum 27 minute
Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Arsenal a început meciul de la Paris plecân

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 4 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 2 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 4 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Noul guvern german a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe majoritatea migranţilor / Unul dintre obiectivele acțiunii este oprirea ascensiunii extremei drepte

G4Media acum 3 ore
Noul ministru german de interne Alexander Dobrindt a anunţat miercuri că a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe migranţii clandestini, „cu excepţia grupurilor vulnerabile, precum copiii şi femeile gravide”, relatează agenţiile AFP şi

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 3 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 5 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

8°/18°
Iasi
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/13°
Constanta
acum

14°
joi

9°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/10°
Timisoara
acum

13°
joi

9°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/18°
dum.

8°/14°