Reprezentanţii organizaţiei judeţene a Partidului Conservator Cluj şi-au ales noua conducere, în cadrul unei conferinţe care a reprezentat o adevărată demonstraţie de forţă. Ca o declaraţie de intenţie, conferinţa a fost organizată exact în aceeaşi sală din Cluj în care USL şi-a lansat programul electoral la nivel naţional, în 30 noiembrie 2011. Din cei 460 de delegaţi, la conferinţa judeţeană au participat 448. Dintre ei, 430 de delegaţi şi-au exprimat votul şi au ales în unanimitate noua conducere a partidului. Practic, preşedintele interimar de până acum, Şerban Rădulescu, fost senator, a fost reales preşedinte. Şerban Rădulescu conduce PC Cluj din toamna anului 2011. El a demisionat în vara lui 2011 din PDL, după o serie de divergenţe cu conducerea acestui partid.
„Am plecat dintr-un partid aflat la guvernare şi m-am alăturat unei opoziţii firave în parlament şi încă fracţionate”, a spus liderul PC Cluj. Şerban Rădulescu a fost prim-vicepreşedinte al PDL, post care i-a revenit în urma fuziunii dintre PD şi PLD. El a fost preşedinte al PLD, partid în care a ajuns după ce a fost exclus din PNŢCD. Şerban Rădulescu este considerat drept unul dintre cei mai puternici politicieni clujeni, care a reuşit să ridice, în doar câteva luni, PLD de la circa 1,5 la sută la peste 5 la sută din opţiunile electoratului în anul 2007, iar din partea PNŢCD a obţinut, în anul 2000, când acest partid era deja în declin, cel mai bun scor electoral la Cluj din istoria acestui partid. De asemenea, preşedintele executiv interimar de până acum, Avram Gal, a fost reales.
Avram Gal este consilier personal al ministrului delegat pentru Diaspora, Cristian David. Avram Gal, din Câmpia Turzii, este unul dintre liderii comunităţii neoprotestante din Transilvania. El a trecut prin mai multe partide, însă a fost unul dintre cei care l-au urmat cu fidelitate pe Şerban Rădulescu. Postul