Majoritatea cooperativelor de credit şi a băncilor comerciale locale din Cipru, cu excepţia Bank of Cyprus şi Popular Bank, cele mai mari din ţară, îşi vor relua activităţile cu publicul marţi, a anunţat Banca Centrală a Ciprului, potrivit agenţiei cipriote CNA, citată de Agerpres.
Acestea au rămas închise în ultima săptămână pentru a evita o retragere masivă a banilor.
Bank of Cyprus şi Popular Bank vor rămâne închise până joi, iar restricţiile privind suma maximă care poate fi retrasă de la bancomate, stabilită la 100 de euro pe zi, vor rămâne în vigoare până atunci.
Instituţiile financiare din Cipru nu şi-au mai deschis porţile din data de 16 martie, în condiţiile în care autorităţile şi creditorii internaţionali au purtat negocieri dificile pentru un plan de asistenţă financiară.
După 12 ore de discuţii cu UE şi FMI, Cipru a acceptat luni închiderea Cyprus Popular Bank, a doua mare bancă a ţării, în timp ce depozitele garantate, cele mai mici de 100.000 de euro, urmează să fie mutate la Bank of Cyprus.
Majoritatea cooperativelor de credit şi a băncilor comerciale locale din Cipru, cu excepţia Bank of Cyprus şi Popular Bank, cele mai mari din ţară, îşi vor relua activităţile cu publicul marţi, a anunţat Banca Centrală a Ciprului, potrivit agenţiei cipriote CNA, citată de Agerpres.
Acestea au rămas închise în ultima săptămână pentru a evita o retragere masivă a banilor.
Bank of Cyprus şi Popular Bank vor rămâne închise până joi, iar restricţiile privind suma maximă care poate fi retrasă de la bancomate, stabilită la 100 de euro pe zi, vor rămâne în vigoare până atunci.
Instituţiile financiare din Cipru nu şi-au mai deschis porţile din data de 16 martie, în condiţiile în care autorităţile şi creditorii internaţionali au purtat negocieri dificile pentru un plan de