Douăzeci de primari de la PDL Timiş, în frunte cu şeful lor Constantin Ostaficiuc, au luat parte în această dimineaţă la o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin, pe tema bugetului pentru anul 2013. Reuniunea s-a ţinut discret, departe de ochii curioşi au jurnaliştilor, însă surse din cadrul CJT susţin că însuşi Bojin le-ar fi cerut primarilor încă de acum două săptămâni să se prezinte la discuţii. Contactat telefonic de PRESSALERT. Ro, Ostaficiuc a răspus sec “vă mulţumesc, o zi bună” înainte să audă întrebarea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, pesedistul Titu Bojin, a confirmat pentru PRESSALERT.ro întâlnirea cu pedeliştii. „A venit tovarăşul Ostaficiuc, împreună cu vreo 20 de primari de la PDL, care erau nemulţumiţi de sumele pe care le vor primi. Cred că au plecat mai lămuriţi. Le-am demonstrat că pe vremea lui Ostaficiuc o primărie pedelistă a primit, în medie, 150.000 de lei, iar acum vor primi 350.000 de lei. Au uitat când dădeau aproape toţi banii numai la primarii lor. I-am spus şi lui Lelescu că e lider de grup doar acum şi vine cu primarii, dar înainte n-a venit cu ei ca să discutăm în comisii când s-a făcut bugetul unde au şi ei oameni. Sper că s-au lămurit”.
Douăzeci de primari de la PDL Timiş, în frunte cu şeful lor Constantin Ostaficiuc, au luat parte în această dimineaţă la o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Titu Bojin, pe tema bugetului pentru anul 2013. Reuniunea s-a ţinut discret, departe de ochii curioşi au jurnaliştilor, însă surse din cadrul CJT susţin că însuşi Bojin le-ar fi cerut primarilor încă de acum două săptămâni să se prezinte la discuţii. Contactat telefonic de PRESSALERT. Ro, Ostaficiuc a răspus sec “vă mulţumesc, o zi bună” înainte să audă întrebarea.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, pesedistul Titu Bojin, a confirmat pentru PRESSALERT.ro întâlnirea cu ped