Preşedintele Traian Băsescu le-a spus adio democrat-liberalilor care, de această dată, nu au mai cântat în struna cotrocenistă şi au reales în fruntea lor pe omul care, zice gura lumii, ar apărea în mai toate coşmarurile pe care le are şeful statului.
Şi tot gura lumii mai spune că preşedintele nu l-ar fi vrut în fruntea Partidului Democrat Liberal pe Vasile Blaga, nici acum doi ani şi nici acum, dintr-un motiv mult mai prozaic decât argumentele – şi ele neconvingătoare! – pe care şi-a bazat discursul încheiat cu o fluturare de mână: „Buldogul” nu s-a aşezat în fruntea PDL pentru a-i ţine scaunul cald lui Traian Băsescu şi pentru a i-l oferi la finalul mandatului. Mai ales în condiţiile actuale, când rezultatul alegerilor parlamentare a dovedit că preşedintele a fost o veritabilă piatră de moară de gâtul democrat-liberalilor, şi că procentele pierdute de PDL în intervalul iunie-decembrie 2012 trebuie căutate în zona referendumului din 29 iulie.
Şi totuşi, nu pot să nu văd şi partea bună din povestea „despărţirii de preşedinte” a Partidului Democrat Liberal, indiferent de cine a fost acela care a spus primul „adio”, nu neapărat cu vorba, ci cu fapta. Parte bună de care nu văd cum nu ar putea profita pe deplin democrat-liberalii.
În primul rând, gestul preşedintelui Traian Băsescu a dat startul unei detoxifieri puternice a PDL. Este foarte probabil ca Elena Udrea să se ţină de cuvânt şi să plece din partid, pentru a forma o don-quijotescă formaţiune politică zisă de dreapta. Odată cu ea, vor pleca şi figurile triste a căror prezenţă a dăunat, şi ar fi dăunat şi de-acum încolo, Partidului Democrat Liberal. Fără Traian Băsescu pe post de eminenţă cenuşie, fără Elena Udrea & co. – şi mă refer aici la înciocoiţii guvernelor Boc, de la unii miniştri şi până la unii reprezentanţi în teritoriu ai acestora -, partidul lui Vasile Blaga va beneficia d
