Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Într-un final primăria a găsit bani pentru sensul giratoriu din Subcetate

Publicat in Bistriteanul, luni 25 martie 2013 ·

După mai bine de un an şi jumătate de când lucrările trebuiau să înceapă Primăria Bistriţa a reuşit să găsească resurse financiare pentru ca LDP-ul să înceapă amenajarea sensului giratoriu. Cu peste 7 miliarde de lei vechi municipalitatea vrea să scape de semaforul de al intersecţia străzilor Subcetate cu Drumul Cetăţii.

În luna octombrie a anului 2011 între Primăria Bistriţa şi LDP s-a semnat un contract în urma căriua trebuia realizat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Drumul Cetăţii cu Subcetate.

Firma LDP avea potrivit contractului termen opt luni de zile să finalizeze lucrările. Municipalitatea nu a avut însă bani pentru a plăti LDP-ul astfel că muncitorii nu au început lucrările nici până în ziua de astăzi.

Pe bugetul municipiului din acest an este cuprinsă suma de 705.000 de lei, bani cu care urmează într-un final să fie amenajat sensul giratoriu.

În prezent în intersecţia respectivă este montat un semafor pentru că zona este intens circulată. Municipalitatea a ajuns la concluzia că un sens giratoriu ar fi soluţia ideală pentru fluidizarea traficului în zonă.

Intersecţia respectivă ar trebui însă lărgită şi trotuarele îngustate pentru ca maşinile de mare tonaj care trec pe acolo să nu aibă probleme şi să poată circula prin sensul giratoriu.

"Nu se ştie exact ce se va întâmpla şi cum se va proceda pentru executarea lucrărilor. Cel mai probabil contractul cu firma LDP va fi refăcut pentru că este posibil să fi expirat. Se va lua o decizie după aprobarea bugetului", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur în România, de 1 Mai!

Ziua Constanta acum 41 minute
Astăzi, 1 mai 2025, la orele prânzului, un cutremur s-a produs în România. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul INCDFP, sesimul, cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, a avut loc în zona seismică Vrancea. Cutremurul s-a produs în apro

Sistemele audio-video obligatorii în sălile de clasă și sălile de sport din școli. Ce prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial

Botosani News acum 19 minute
Ministerul Educației anunță că Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Ordinul de ministru face parte din demersurile de prevenire a comportamentelor violente și de r

MAI reacționează după anunțul AUR: „Informațiile sunt false!”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne a negat, joi, acuzațiile AUR potrivit cărora pe listele electorale ar fi „aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu ‘drept de vot’ în România”. Instituția susține că „informațiil

Știri Constanța Jandarmii constănțeni, prezenți la mai multe evenimente organizate în minivacanța de 1 Mai

Ziua Constanta acum o ora
Jandarmii constănțeni vor fi prezenți la diferite manifestări sportive, cultural-artistice și de divertisment desfășurate pe raza județului Constanța, în perioada 1 – 4 mai 2025, în contextul minivacanței de 1 mai. „În perioada 1 - 4 mai a.c., în co

AUR anunță că a sesizat AEP și Avocatul Poporului: ,,Milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot”

HotNews acum 2 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susține că, potrivit estimărilor sale, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot și că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Avocatul Poporului. Reprezentanții AUR

„Îmi cer iertare în fața tuturor, mai ales ei”. Claudiu Bleonț, după momentul în care și-a umilit fiica la Premiile Gopo

HotNews acum 3 ore
Actorul Claudiu Bleonț a transmis, într-o reacție oferită publicației Cultura la dubă, scuze publice după momentul în care și-a expus și umilit fiica pe scena Premiilor Gopo. Este prima reacție a actorului după episodul care a stârnit critici putern

Ciolacu, mesaj de solidaritate după incendiile din Israel: Guvernul român este gata să ofere ajutorul, dacă va fi necesar

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi că Executivul de la București este gata să își ofere ajutorul israelienilor care se confruntă în această perioadă cu incendii devastatoare, informează Agerpres. ‘Suntem pe deplin solidari cu poporul Israelului

„Drumul spre performanță”, ediție dedicată boxului vineri 2 mai! Cine este Florin Ioniță?

Gandul acum o ora
Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 14, până acum emisiunea fiind dedicată mai multor discipline sportive. A venit rândul pugilismului, care va fi la Jocurile Olimpice Los Angeles 2028 în urma deciziei FR de Box de a trece de la

Șapte concluzii ale acordului SUA-Ucraina privind mineralele rare

HotNews acum 43 minute
SUA și Ucraina au semnat miercuri acordul promovat intens de președintele american Donald Trump, care va oferi Washingtonului acces la unele dintre resursele naturale ale țării devastate de război. BBC a consultat un proiect al acordului și prezintă

Doi bărbaţi care au introdus în ţară 17 kilograme de canabis destinat vânzării pe litoral, reţinuţi de DIICOT

HotNews acum 2 ore
Doi bărbaţi care au introdus în ţară 17 kilograme de canabis adus din Spania prin intermediul unei firme de curierat şi destinat vânzării pe litoral au fost reţinuţi, joi, de DIICOT sub acuzaţiile de trafic intern şi internaţional de droguri de risc

Vremea

București
acum

24°
joi

10°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
Constanta
acum

20°
joi

8°/21°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

9°/25°
vin.

8°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/22°