Jandarmii vrânceni îşi sărbătoresc ziua pe 3 aprilie, anul acesta împlinindu-se 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. La nivel local, vor fi organizate o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.
Săptămâna aceasta se vor desfăşura o serie de competiţii interne, respectiv minifotbal, atletism, tenis de masă, aruncarea grenadei de mână şi tir, etc. Pe data de 1 aprilie va avea loc Cupa Presei la Tir, jurnaliştii urmând a merge în poligonul de tragere Haret pentru a trage cu pistoalele jandarmilor. Pe data de 2 aprilie, între orele 10.00 - 12.00, va fi organizată „Ziua porţilor deschise“, la care sunt invitaţi să participe elevii a patru clase. De asemenea, va fi prezentat şi un exerciţiu demonstrativ de autoapărare de către jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil.
Pe 3 aprilie, începând cu orele 11.00, în Sala Mare a Cercului Militar Focşani va avea loc Simpozionul „Jandarmeria Română 163 de ani de existenţă”, ocazie cu care va fi organizată şi festivitatea de premiere a jurnaliştilor câştigători la Cupa Presei la TIR, precum şi a câştigătorilor celorlalte competiţii desfăşurate în cadrul IJJ. Simpozionul va fi urmat de o recepţie.
Jandarmii vrânceni îşi sărbătoresc ziua pe 3 aprilie, anul acesta împlinindu-se 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. La nivel local, vor fi organizate o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.
Săptămâna aceasta se vor desfăşura o serie de competiţii interne, respectiv minifotbal, atletism, tenis de masă, aruncarea grenadei de mână şi tir, etc. Pe data de 1 aprilie va avea loc Cupa Presei la Tir, jurnaliştii urmând a merge în poligonul de tragere Haret pentru a trage cu pistoalele jandarmilor. Pe data de 2 aprilie, între orele 10.00 - 12.00, va fi organizată „Ziua porţilor deschise“, la care sunt invitaţi să participe elevii a patru clase. De