Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele afacerii penale RADET

Publicat in Romania Libera, luni 25 martie 2013 ·

Anchetatorii au facut vineri perchezitii la RADET si la alte 39 de locatii din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu pentru a ridica probe in legatura cu contractarea unor lucrari de infrastructura, platite de institutie, dar neefectuate. Valoarea prejudiciului ar fi de milioane de euro.

Patru directori, printre care directorul general, Ion Voicu, cel de exploatare şi mentenanţă, Ovidiu Gardus, şi directorul economic, Dan Mavrodin, sunt vizaţi direct deoarece ar fi semnat mai multe contracte frauduloase cu firme care au fost plătite, dar nu ar fi făcut lucrările. În total, însă, ar fi vizate 18 persoane, directori şi şefi de serviciu de la RADET. Mita dată oficialilor regiei de termoficare ar fi constat în bani, excursii de lux în străinătate, bilete de avion şi la meciuri de fotbal din străinătate. Prejudiciile de la RADET ar fi de circa 2.000.000 de euro, iar principalul suspect ar fi Ion Voicu, directorul general, care ar fi direcţionat fraudulos contracte de achiziţii publice. La percheziţiile de la domiciliile directorilor suspectaţi s-ar fi găsit circa 500.000 de euro.

Nimeni nu a fost pus sub invinuire, mandatele de perchezitii fiind obtinute pe inceperea urmaririi penale IN REM, adica pentru savarsirea infractiunii, dar fara precizarea numelor invinuitilor

Potrivit primelor indicii, firmele cărora li se atribuiau contractele în mod fraudulos ar fi: CCEI SRL, SICOR SRL, Erbaşu SA, Loxtor Norvegia, WILLO România SRL, Multigama Tech. Firmele implicate ar fi suspectate de evaziune fiscala, spun surse judiciare.

Ancheta este coordonată de Parchetul Tribunalului Bucureşti, dar instrumentarea dosarului penal a fost făcută cu sprijinul SRI, ceea ce poate însemna că există ca probe interceptări şi filaje. Ciudat este faptul că ancheta este făcută de Parchetul Capitalei şi Poliţia Capitalei, având în vedere că fraudele în domeniul achiziţiilor publice, c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 24 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°