Este un mărturisitor al dreptei credinţe şi istoriei acestui Neam. Şi-a asumat „crucea” grea a promovării adevărului despre comunism şi rezistenţa anticomunistă. A început cu viaţa lui Valeriu Gafencu, “Sfântul închisorilor”. Apoi s-a gândit să alcătuiască un fel de Pateric cu figuri şi întâmplări deosebite din temniţele comuniste. A citit memoriile celor trecuţi prin puşcării, a stat de vorbă cu foştii deţinuţi politici şi a cercetat, săptămâni la rând, dosarele de la CNSAS. Viziunea Patericului s-a modificat substanţial şi aşa a apărut seria „Să nu ne răzbunaţi!”. Monahul Moise vorbeşte, într-un interviu acordat GAZETEI, despre “Golgota” şi “Învierea” Neamului românesc.
Rep.: Ce înseamnă acest proiect de cercetare al dvs.?
Monahul Moise: E o muncă de suflet, asta e prima caracteristică. Eu nu sunt istoric de profesie şi nici întrebările pe care le-am pus nu erau ca şi ale unui istoric sau om de ştiinţă, ci nişte întrebări prin care eu am încercat să mă lămuresc legat de stările lor sufleteşti, cum au intrat în închisoare, cum au ieşit, cum i-a modificat închisoarea sufleteşte. Bineînţeles, n-am ignorat nici datele istorice, dar nu asta m-a interesat în primul rând, ci modul în care istoria prin care le-a fost dat să treacă s-a repercutat în sufletul lor. Pe urmă nu m-am gândit ca la un proiect de cercetare. A plecat de la o căutare, de la Valeriu Gafencu, a pornit prin 2004-2005, când mi-am propus să aflu mai multe despre Gafencu, despre care aflasem citind „Jurnalul fericirii”.
Şi apoi, pornind de la oamenii pe care i-am cunoscut vorbindu-mi despre Gafencu, mi-am dat seama că sunt şi alte lucruri interesante şi atunci tot n-a ajuns pentru mine un proiect, ci o curiozitate personală, extinsă la mai multe persoane, la mai multe subiecte, dar cam din 2004-2005 mă ocup de asta.
La început stăteam mai mult la mănăstire şi,
