Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de apărare: Generalii rămân în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii

Publicat in Romania Libera, luni 25 martie 2013 ·

Comisia de Apărare a Camerei a stabilit ca toate cadrele militare să poată rămâne în sistem până la 60 de ani cu aprobarea conducătorului unităţii militare din care fac parte, ieşirea la pensie făcându-se la 56, 57, 58 respectiv 59 de ani pentru generalii cu o stea, două, trei respectiv patru stele, informează Mediafax.

"Un general cu o stea iese la pensie la 56 de ani; un general cu două stele - la 57, cu trei stele - la 58 de ani, cu patru stele - la 59 de ani, existând posibilitatea pentru toate cadrele militare - şi s-a insistat pentru medici militari, pentru cei din IT - care să rămână în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea conducătorului unităţii", a precizat, luni, vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Cameră, deputatul PNL George Scutaru.

El a precizat că aceasta este o propunere a ministerului Apărării, însuşită şi de către celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul Apărării, astfel revenindu-se la prevederile de acum patru ani.

"Comisia a dat o formă a proiectului de lege, la reexaminare. Este o propunere a Ministerului Apărării, care a fost însuşită şi de celelalte instituţii din domeniul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Practic, se revine la o prevedere de până acum patru ani", a mai spus Scutaru.

El a arătat că modificările operate de Comisia de apărare vor fi înaintate spre dezbatere şi vot plenului Camerei Deputaţilor, la şedinţa de marţi.

"Legea va fi marţi înaintată plenului, apoi merge la Senat. Senatul este Cameră decizională", a mai spus Scutaru.

Şeful statului a cerut Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei.

Comisia de Apărare a Camerei a stab

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci oameni au murit și alți 50 au fost răniți după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie electorală în Mexic

HotNews acum 54 minute
Cinci persoane au murit miercuri seara (22 mai) în statul mexican Nuevo Leon, din nordul Mexicului, după ce o scenă s-a prăbușit la un eveniment de campanie pentru partidul Mișcarea cetățenească, a declarat guvernatorul statului. Politia se afla in

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Iran: Preşedintele Raisi înmormântat joi în oraşul-sfânt Mashdad

HotNews acum 2 ore
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, decedat luni într-un accident de elicopter, urmează să fie înmormântat joi seară la Mashhad, oraşul său natal, după două zile de ceremonii funerare care au mobilizat sute de mii de susţinători ai Republicii Islami

Poliţia franceză va rămâne în Noua Caledonie cât timp va fi necesar, anunţă Macron care a ajuns în teritoriul de peste mări afectat de revolte

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a promis că forţele de poliţie franceze vor rămâne "atât timp cât va fi necesar" în Noua Caledonie, la sosirea sa în teritoriul francez din Pacific, afectat de revolte, relatează BBC. Emmanuel Macron a declarat că forţa

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 3 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

Amazon intenţionează să ofere o versiune modernizată cu AI a serviciului de asistenţă vocală Alexa şi un abonament lunar

News.ro acum o ora
Amazon îşi actualizează asistentul vocal Alexa vechi de un deceniu cu inteligenţă artificială generativă şi intenţionează să perceapă o taxă lunară de abonament pentru a compensa costul tehnologiei, potrivit persoanelor care cunosc planurile Amazon,

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 3 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum 32 minute
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 10 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°