Handbaliștii echipei Universitatea Suceava au reușit pentru a doua oară în istoria clubului să acceadă în penultimul act al Challenge Cup, prima oară în sezonul 2008 – 2009, când au pierdut cupa în finala cu Reșița. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu s-au calificat în semifinale în acest an, după două victorii în fața turcilor de la BB Ankaraspor, 36 – 33 în turul din Turcia și 30 – 27 în returul disputat sâmbătă la amiază, în sala Liceului cu Program Sportiv. Așa cum se așteptau, sucevenii au întâlnit pe teren propriu o echipă ce nu a venit într-o simplă excursie, mai ales că avea un moral ridicat după ce săptămâna trecută s-a calificat în semifinalele Cupei Turciei, în detrimentul rivalei de la Beșiktaș Istanbul, adversara Bacăului din grupele Cupei EHF. În fața unei săli pline, ce a încurajat tot timpul echipa suceveană, primul sfert de oră a fost mai echilibrat, cu un ușor avantaj de partea turcilor, care au profitat de mai multe greșeli din tabăra echipei locale. Totuși, Universitatea a rămas în joc, ajutată în mare măsură de intervențiile portarului George Șelaru, care din nou a făcut un meci de zile mari și a demonstrat din nou că nu a fost convocat degeaba la naționala mare. Treptat, studenții s-au apărat mult mai bine, au recuperat multe mingi surprinzându-și adversarii pe faza a doua sau contraatac și după 18 minute aveau un avans de cinci goluri, scor 12 – 7. Cu un joc foarte dur, mai ales în apărare, turcii au mai redus din diferență cu două minute înainte de finalul primei reprize, dar Universitatea a intrat la vestiare cu un avans de patru goluri, scor 17 – 13.
Turcii nu au mai reușit să se apropie la mai puțin de trei goluri
Repriza a doua a fost la fel de disputată ca și prima, doar că de această dată, sucevenii au condus tot timpul și nu le-au permis adversarilor să se apropie la mai puțin de trei goluri. Portarul Șelaru