Scheciul antologic interpretat de Băsescu Traian, pe un text de Băsescu Traian şi pus în scenă de Băsescu Traian, gândit să zguduie lumea politică, a făcut înconjurul ţării, dar şi al Planetei. Vestea că un şef de stat a devenit clown naţional sparge toate limitele de audienţă şi merită reţinută. Desigur, Băsescu Traian, în postură de autor total, n-a fost o uriaşă surpriză pentru români. Îl văzusem jucând în telenovele politice lăcrimoase, se puneau pariuri pe momentele când va sări la bătaie sau când va sparge uşile studiourilor unei televiziuni pentru a intra în direct.
Dar să difuzeze un filmuleţ cu el însuşi lângă perdeluţa cu ciucurel, luându-şi adio de la partidul lui de suflet pe această cale multi-media, recunosc, a depăşit orice aşteptări. Dacă organiza Bendeac congresul PDL şi-i punea capac, în ultimul episod, cu sceneta despărţirii lui Băsescu, aş fi zis că-i prea grosier, că aşa ceva nu-i posibil.
Iată însă că Băsescu a arătat că poate trece şi ultima frontieră a ridicolului. Un ridicol care, aşa cum îi place să creadă că se întâmplă cu toate zicerile lui, ajunge imediat în toate cancelariile.
Primii care au trecut să analizeze esenţa mesajului “Adio, PDL” sunt şefii de la Partidul Popular European, cei care au pus umărul la greu, astă-vară, să-l vadă pe “omul lor” reinstalat la Cotroceni. Teza “loviturii de stat”, inoculată de la Bucureşti colegilor din PPE, a fost cea mai comodă explicaţie pentru a răsturna şi anula votul popular masiv dat la referendumul pentru suspendare. Băsescu s-a reîntors feştelit, dar “în funcţie” în familia PPE, care nu putea lăsa ca o ţară cu 22 de milioane de cetăţeni să iasă de pe harta popularilor şi să fie trecută în tabăra socialiştilor sau a liberalilor.
Băsescu creează acum Partidului Popular European o probelmă şi mai complicată. El a dat de fapt o lovitură de stat în propri