PROIECT Banii colectati din amenzile Politiei Vaslui ar putea rãmâne în judet, mai exact, în bugetul institutiei. Radu Stroe, ministrul de Interne si presedintele Comisiei de apãrare din Senat, Corneliu Dobritoiu, sustin un proiect care ar urma sã sporeascã vistieria MAI cu bani proveniti din sanctiunile aplicate de Politie si Jandarmerie.
Ideea a fost lansatã la sfârsitul sãptãmânii trecute, în cadrul unei sedinte, în sistem de videoconferintã, în cadrul cãreia, Radu Stroe, ministru de Interne, i-a convocat pe toti prefectii din tarã, dar si pe sefii structurilor subordonate MAI pentru a le prezenta concluziile raportului de evaluare întocmit asupra activitãtii Ministerului Afacerilor Interne în anul 2012. La sedinta de bilant au fost invitati si toti sefii structurilor cu care ministerul desfãsoarã activitãti continue de colaborare, vice prim-ministrul Gabriel Oprea, directorul Serviciului Român de Informatii, George Cristian Maior, directorul Serviciului de Informatii Externe, Teodor Viorel Melescanu, consilierul prezidential, sef al Departamentului Securitate Nationalã, Iulian Fota, precum si presedintele Comisiei pentru apãrare, ordine publicã si sigurantã nationalã – Senat, Corneliu Dobritoiu. Se pare cã cele mai mari probleme din minister sunt cauzate de lipsa banilor si de imposibilitatea investitiilor în logisticã, masini si echipamente moderne cu care agentii operativi din stradã sã-si poatã face treaba asa cum trebuie, iar ministerului i-ar trebui aproximativ 25 % din sumele colectate prin aplicarea amenzilor. La ora actualã, potrivit legii în totalitate sumele colectare din plata amenzilor ajung la bugetul statului, dar pentru 2013, ministrul Stroe si-a propus sã schimbe putin regula jocului si sã facã în asa fel încât structurile MAI sã se aleagã cu ceva mai multi bani din munca lor, sã poatã beneficia de sporuri prin alocarea unor procente din