Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat, pe blogul său personal, că a iniţiat formarea Fundaţiei „Mişcarea Populară“.
„Astăzi am decis, împreună cu colegii mei, să iniţiem procedurile pentru înfiinţarea Fundaţiei Mişcarea Populară”, anunţă Cristian Diaconescu pe blogul său personal.
Potrivit postării, noua formă de expresie „îşi propune să promoveze valorile de centru-dreapta“ şi se doreşte „un real catalizator pentru implicarea societătii româneşti în elaborarea şi implementarea deciziilor majore care ne privesc.“
Fundaţia îşi propune, printre altele, modernizarea României, reforma constituţională, stimularea clasei de mijloc, criterii de integritate pentru o clasă politică adaptată la valorile Uniunii Europene, locuri de muncă pentru tineret, stat de drept eficient bazat pe principii constituţionale solide.
După ce Vasile Blaga a învins-o pe Elena Udrea în cursa pentru şefia PDL, Traian Băsescu a anunţat că se va despărţi de PDL.
Au existat informaţii neoficiale potrivit cărora tabăra Udrea se va alătura unei MIşcări Populare care să aibă fie caracter de partid, fie caracter civic..