Bugetul judeţului Cluj în anul 2013 este mai mic decât anul trecut, iar investițiile prioritare vor fi spitalele și drumurile județene. Consiliul Județean Cluj are la dispoziție un buget care depăşeşte puţin suma de 600 de milioane de lei, cu aproape 61 de milioane de lei mai sărac decât în 2012.
2013 este un an fără investiții majore noi în județul Cluj. Cuvântul cheie este continuarea lucrărilor deja începute precum reabilitarea drumurilor județene, construcția pistei aeroportului și a centrului de deșeuri.
"Prioritățile le-am schimbat. Am accentuat pe partea de sănătate și mai exact pe infrastructura medicală și am crescut sumele destinate spitalelor pentru extindere și modernizare pentru că sunt o prioritate pentru clujeni. Ce este foarte important este demararea programului de asfaltare așa încât toate drumurile județene să fie reabilitate. În continuare se la lucra la pista de 3.500 de metri și o vom face funcțională", a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Consiliul Județean Cluj intenționează să demareze și studiile de fezabilitate pentru construirea unui spital pediatric de tip monobloc. Astfel, pentru sănătate vor fi alocate aproape 7 milioane de lei.
"Dacă asta este resursa, trebuie să o împărțim. Bineînțeles că ne-am fi dorit o sumă mai mare, dar deocamdată nu putem mai mult. Bugetul, în mare, este asemănător cu cel de anul trecut, dar atunci aveam de susţinut proiectul Cluj Arena, iar acum avem pista", a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele CJ Cluj.
Consiliul Județean alocă aproape jumătate din bugetul total pentru investiții. Este vorba de 285 de milioane de lei. Bugetul județului va fi votat miercuri, iar până acum, opoziția din Consiliul Județean nu a reușit să propună amendamente.
"În cursul zilei o să mai am consultări cu colegii pentru că noi am primit foarte târziu materiale. L-am