Un bărbat este cercetat penal după ce a fost prins în flagrant de poliţiştii Serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase, din cadrul IPJ Suceava, încercând să vândă o armă de vânătoare, a declarat presei, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu. Sursa: TVPARTENER.RO
Potrivit sursei citate, Cristian Ş., de 30 de ani, a fost prins pe DN 17A, în zona satului Paltinu, din comuna Vatra Moldoviţei, în timp ce încerca să vândă arma contra sumei de 200 euro.
După ridicarea şi examinarea armei în cauză, s-a constatat că aceasta este o armă letală de calibru 5,6 milimetri, confecţionată artizanal dintr-o armă cu aer comprimat de calibru 5,5 milimetri, potrivit Agerpres.
Din primele cercetări a rezultat că arma respectivă şi două cartuşe de calibru 5,6 milimetri au fost găsite de autor în pădurea „Măgura”, în vara anului 2012, iar după ce a tras cele două cartuşe a adus-o la domiciliu cu intenţia de a o comercializa ulterior.
Autorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.