PDL a organizat, sâmbătă, Convenţia Naţională pentru desemnarea conducerii formaţiunii. Vasile Blaga a fost anunţat câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2014 voturi, iar Monica Macovei - 209. Totodată, membrii Comisiei pentru organizarea alegerilor din PDL au analizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu susţinători ai Elenei Udrea, cererile din contestaţia acesteia şi s-a constatat că tot procesul de vot a fost "impecabil", a declarat deputatul PDL Mircea Toader, membru în Comisie.
Preşedintele Comisiei de Organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare a Partidului Democrat Liberal, Ioan Bălan, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, după soluţionarea contestaţiilor, că votul de la Convenţia de sâmbătă a fost corect, iar subiectul este încheiat. Bălan a spus că rezultatul final al Convenţiei Extraordinare a PDL a fost că Vasile Blaga a obţinut 2344 de voturi, Elena Udrea 2014 voturi şi Monica Macovei 209 şi că diferenţa dintre primul clasat şi al doilea este de 330 de voturi. Eurodeputatul PDL Cristian Preda a afirmat că a ieşit "cum nu se putea mai prost" Convenţia partidului de sâmbătă, iar scindarea formaţiunii este evidentă, el întrebându-se dacă mai poate fi salvat ceva.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" l-a făcut să spună "definitiv şi pentru totdeauna" "Adio, Partid Democrat". Preşedintele a mai spus că PDL "a demonstrat că a putut fi pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar".
"Imediat ce au simţit că pot singuri, aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi (n.r. - sâmbătă) este proba că 50% din partid este încă ancorat în nă