Munții din Afganistan sunt printre cele mai periculoase terenuri pentru operațiuni militare. Această topografie le-a permis afganilor să reziste cu succes armatelor cu mult mai puternice, așa cum s-a întâmplat atunci când Alexandru cel Mare a încercat să cucerească Afganistanul în secolul IV î.Hr. și din nou atunci când europenii făcut încercări de cucerire, în anii 1800. După ce talibanii au fost înlăturaţi de la putere, ei s-au retras în aceşti munţi pentru a organiza rezistența împotriva guvernului afgan nou format și a forțelor NATO.

Munții Afganistanului, care se întind la est la vest pe lungimea țării, sunt extinderea vestică a sistemului muntos Himalaya. Munții sunt formaţi din lanțuri muntoase extrem de ridicate, cum ar fi lanţul Safed Koh, de-a lungul frontierei pakistaneze, și lanţul de Hindu Kush la nord, care are unele dintre cele mai înalte vârfuri din lume și are un teren foarte accidentat şi o topografie abruptă. Deși clima deşertică înseamnă că nu există prea multă vegetație care să limiteze vizibilitatea, complexitatea topografiei face dificilă observarea rebelilor care se ascund acolo, fie de la sol sau din aer, se arată într-o analiză Stratfor.

Munții, care domină centrul și nord-estul Afganistanului, întrerup câmpiile din nordul și sudul țării. Deşi talibanii au fost activi pe întreg teritoriul Afganistanului, zona montană de-a lungul frontierei pakistaneze este locul în care activitatea militantă încă mai persistă. Această activitate este concentrată în cea mai mare parte în Wardak, Logar, Paktia, Nangarhar, Kunar și provinciile Laghman, la sud și la est de Kabul. Numărul militanţilor este în creștere şi în provincia Badakhshan, în colțul de nord-est al țării. Până în jurul anului 2010, principala amenințare a forțelor talibane a fost în Câmpia de Sud, în provinciile Helmand și Kandahar, dar lipsa de teren complex le-a permis