Ninsorile fără precedent care s-au abătut la sfârşitul săptămânii trecute blocau luni Kievul, provocând o penurie de bunuri de primă necesitate în capitala ucraineană, relatează AFP, care titrează relatările din Ucraina făcând referire la Apocalipsă.
“Unii şi-au petrecut noaptea în ambuteiaje, alţii au profitat de ocazie pentru a schia în oraş: o furtună de zăpadă fără precedent a paralizat viaţa oraşului Kiev în acest weekend, provocând chiar penurie de pâine şi de produse lactate şi stârnind furia localinicilor, care au cerut demiterea responsabililor municipali”, notează AFP.
A-nceput încet să ningă/Apoi nu a mai stat
Ninsorile au început de vineri, în timpul zilei, apoi au continuat, fără pauză, până duminică, provocând haos în oraşul locuit de circa trei milioane de persoane.
Numeroase şosele din centrul oraşului erau încă înzăpezite luni, făcând circulaţia dificilă, chiar imposibilă, ca urmare a unui viscol neobişnuit, un fenomen excepţional pentru un sfârşit de lună martie.
Ninsorile au atins un record la Kiev de la începutul întocmirii de statistici meteorologice în 1881, declara luni directorul serviciilor meteorologice ucrainene, Mikola Kulbida. Stratul de zăpadă a depăşit 50 de cm la sfârşitul săptămânii trecute.
Stare de urgenţă şi zi liberă la Kiev
Pentru a face faţă situaţiei, autorităţile au decretat stare de urgenţă şi zi liberă luni la Kiev, unde mii de locuitori au fost blocaţi în ambuteiaje fără precedent.
În pofida acestei situaţii, amatorii de schi şi snowboard erau încântaţi de stratul gros de zăpadă, transformând în pârtie strada istorică Sf. Andrei, construită în pantă, potrivit unei înregistrări video postate pe site-ul Youtube.
Poliţia a avertizat, dar degeaba
Localnicii n-au ţinut cont de avertismentele poliţiei rutiere, care le-a cerut încă de vineri să nu folosească auto