Unul dintre foştii redactori ai ziarului nostru, Bianca Stupu, ne-a povestit cu drag despre perioada petrecută la ziar. Ajunsă aici de la București, spune că s-a obișnuit greu cu Sfântu Gheorghe, oraș care s-a schimbat în anii în care ea a fost plecată la studii. Are amintiri dragi legate de ziar, iar la aniversarea de 10 ani ne-a transmis gândurile ei tocmai din Anglia, unde pare că și-a găsit locul.

– Cum a fost perioada petrecută la ziar?

– Păi, am început prin a mă ruga de Mădălin Guruianu să mă ia la ziar, a vorbit cu Dan Manolăchescu, şi-am descălecat de pe-o şa. Iniţial, mi-a fost mai greu, după 16 ani petrecuţi în Bucureşti, nu mai ştiam nici numele străzilor, pierdusem orice fel de contact, îi exasperam pe colegi „Da’ aia unde-i, da’ ăla cine-i, da’ cine-mi dă şi mie numărul lui x”. „Tribul” iniţial era foarte fain, cu Ana Sidon, care muncea cât şapte, uşor stahanovist, aşa, cu Vlad Manolăchescu care ori deschidea gura să spună ceva de te tăvăleai de râs, ori te trezeai cu cine ştie ce observaţie tăioasă – dar pertinentă, de cele mai multe ori, cu Iosif Darie, cel mai taciturn om din galaxie (îi mai spuneam, câteodată, să mai tacă un pic, că prea vorbeşte mult), cu proiectele lui Mădălin şi Dan. A fost fain, ce mai tura-vura.

– Cum ţi-a marcat această perioadă viitorul (dacă l-a marcat în vreun fel)?

– Oho, mi l-a marcat, mi l-a marcat. (Aici trebuie să ştiţi că scriu toate astea în apartamentul meu din Portsmouth, urmărind cu o ureche neatentă meciul Anglia – Brazilia, zâmbind şi ţăcănind de zor la laptop, cuvântul de subliniat e „zâmbind”. Aşa). Ei, pentru că nu ne-am despărţit în cei mai buni termeni, mânată de resentimente şi de sprâncene încruntate şi alte asemenea atitudini nepotrivite cu o doamnă ce mă aflu, am făcut una dintre cele mai catastrofale alegeri din viaţa mea, lucrând pentru fiţuica concurentă. Mare greşeală şi sfă