Cornel Ţălnar îl susţine pe Andrei Cristea, fără gol în 9 partide, şi i-a transmis atacantului că va primi mai multe şanse în mandatul său.
Andrei Cristea e singurul atacant din lotul lui Dinamo fără gol marcat în acest sezon, însă apariţiile sale în această perioadă au fost meteorice. O singură dată titular, cu Chiajna (2-0), cînd a bifat 64 de minute, în rest a intrat doar pe parcurs şi a acumulat un total de 169 de minute în 9 partide!
În schimb, atacantul de 28 de ani a marcat de 11 ori în partidele de verificare şi la Dinamo II, meciuri în care a fost titular. Cornel Ţălnar a purtat o discuţie cu Andrei şi i-a transmis că are parte de tot sprijinul său: "Pînă acum ai intrat ca boxerii, n-ai avut cînd să marchezi, dar cînd ai jucat ai dat goluri. Antrenează-te bine, munceşte şi vei avea şansa ta la titularizare la fel ca toţi ceilalţi".
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Prunea a refuzat
Ionuţ Negoiţă nu a reuşit să-l convingă pe Florin Prunea să vină în Ştefan cel Mare. Cei doi s-au întîlnit ieri dimineaţă şi au discutat despre posibilitatea ca fostul portar al "cîinilor" să vină încă de acum în funcţia de manager general, însă Prunea a refuzat oferta, întrucît doreşte să rămînă la CSMS Iaşi, unde este preşedinte executiv, pînă la finalul sezonului. Din vară însă, Prunea va reveni la Dinamo.
Inbox:
- Roş-albii vor relua în această dimineaţă antrenamentele în Ştefan cel Mare, după cele două zile libere oferite de Cornel Ţălnar.
- Soarta italianului Erminio Rullo va fi hotărîtă în această săptămînă. Fundaşul stînga va fi supus unor teste fizice, avînd în vedere că nu a mai jucat un meci oficial de 10 luni!
- Jucătorii au primit asigurări din partea lui Ionuţ Negoiţă că salariul pe luna februarie va fi achitat în cel mult două săptămîni.
Cornel Ţălnar îl susţine pe Andrei Cristea, fără gol în 9 partide, şi i-a tra