Când eram mică şi pionieră, pe deasupra, mi se “alocaseră", printr-o iniţiativă a şcolii (prin care urma să corespondăm cu elevi din întreaga lume), două şcolăriţe din două colţuri diferite ale planetei: americanca Patsy Welsh şi Vinokurova Şura, din la fel de îndepărtata Siberie.
Ţin minte cum căutam, nerăbdătoare, în cutia de scrisori, de câte 10 ori pe zi, epistolele lor, deşi acestea îmi veneau cam o dată pe lună şi obligatoriu “desfăcute", ceea ce vădea o asiduă preocupare a responsabililor cu verificarea corespondenţei faţă de conţinutul nevinovat al scrisorilor noastre. Fetele îmi trimiteau veşti despre notele luate la şcoală, poze cu lacul Ontario şi cu sănii trase de reni, precum şi felicitări cu ocazia momentelor importante ale anului. Nici în rest cutia mea poştală nu şoma: îmi scriau bunicii, verişorii, prietenii pe care mi-i făcusem prin ţară, cu ocazia taberelor şi concursurilor şcolare. Mai primeam ceva reviste (“Cutezătorii" şi “Luminiţa"), care mă bucurau mai ales când publicau vreo poezioară nevinovată, despre natură sau prietenie, ce-mi purta semnătura. Părinţii primeau, la rându-le, o droaie de scrisori de la toate rubedeniile şi prietenii de pe toate meridianele globului, lucru care probabil le dădea mult de furcă domnilor cititori de scrisori menţionaţi mai sus.
Mi-e dor de acele vremuri (minus domnii cu pricina). Acum, din cutia mea poştală se rostogolesc maldăre de facturi şi "literatură" colorată care îmi propune diverse produse şi servicii. Sunt invitată la saloane de fitness, la cabinete medicale, ba chiar la saloane de masaj erotic. Mi se sugerează să-mi pun aer condiţionat la cel mai mic preţ sau să-mi schimb centrala termică. Să-mi asigur viaţa şi bunurile, să-mi mut mobila cu ajutorul unor profesionişti, să-mi schimb societatea de cablu, să-mi dau copiii la karate şi să-mi "înghesui" zilele libe
