Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Director nou la UACC

Publicat in Impact in Gorj, marți 26 martie 2013 ·

Noua conducere a UACC Rovinari s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii CE Oltenia pentru a dezbate situaţia unităţii în vederea ajungerii la un punct comun, favorabil salariaţilor. Noul director Mihaela Trufelea a precizat că a primit din partea administraţiei o propunere care i s-a părut a fi viabilă.

După ce vineri, la finele săptămânii trecute, managerul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel a declarat că practic conflictul izbucnit la UACC Rovinari a fost dezamorsat, ieri angajaţii în cauză nu au mai participat la protestul anunţat a avea loc în Piaţa Prefecturii. Schimbările la UACC Rovinari s-au produs în acest weekend, motiv pentru care începând de ieri unitatea are o nouă conducere, în persoana directorului Mihaela Trufelea, economist de profesie. Ieri, noul director a purtat discuţii cu reprezentanţii CE Oltenia, întâlnire în cadrul căreia a fost înaintată propunerea de participare la licitaţia organizată de companie pe segmentul masă caldă, dar şi pentru distribuirea alimentului de protecţie. „Este o soluţie care mi s-a propus, este viabilă şi rămâne să vedem dacă ne vom redresa. Eu sper ca situaţia să se rezolve”, a declarat scurt directorul Mihaela Trufelea. În ceea ce priveşte notificarea înaintată la AJOFM, cu privire la intrarea în şomaj de la data de 1 aprilie a 88 de angajaţi de la UACC Rovinari, directorul Trufelea a precizat că „ea rămâne valabilă şi în funcţie de cum se vor rezolva problemele, vom vedea ce metodă vom aplica în continuare”. Vineri, managerul Laurenţiu Ciurel a transmis şi un mesaj conducerii UACC Rovinari, declarând în interviul acordat că „sperăm să se vadă o îmbunătăţire acolo unde a rămas masa caldă, şi să devină mai atractivă”. De altfel, chiar şi liderul de sindicat Gabriel Popescu a ţinut să precizeze că se va merge pe o altă mentalitate, în ceea ce priveşte masa caldă.

Noua conducere a UACC Rovinari s-a întâlnit ieri cu rep

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°