Restricţiile de circulaţie în spaţiul Schengen au consecinţe. Alături de îngreunarea trecerii frontierelor pentru cetăţeni, se pierd timp şi bani în vămi şi se descurajează investiţii străine directe. Efectele nu se opresc aici. De aceea, amânarea celei de-a doua etape a admiterii României în zona Schengen stârneşte nemulţumire. Cum se explică această amânare iniţiată de Germania şi susţinută, apoi, de alte ţări?
Este limpede că un argument invocat rămâne valabil: mobilitatea dezordonată a unor grupuri de cetăţeni ai României. Sunt de luat în seamă, de asemenea, două aspecte orecum tehnice: penetrabilitatea frontierei la unii vecini şi salariile mici ale celor din poliţia de frontieră, care i-ar face pe angajaţi, în optica ţărilor menţionate, susceptibili de corupere. Al doilea argument, cel al persistenţei corupţiei, ţine în parte de un fapt (România s-a angajat, de altfel, din 2004, să elimine corupţia şi a dezvoltat până în 2012 cea mai extinsă corupţie!). Se ştie că în ţară se fraudează, mai ales în execuţia bugetului. Îţi dai seama de aceasta într-o instituţie ce distribuie forme de sprijin. În ultimii ani s-a creat tradiţia furtului în trei forme - externalizarea de activităţi ce pot fi făcute de angajaţi, umflarea contractelor cu sume exagerate şi prevederea de cheltuieli inutile - toate trei aducând celui care foloseşte bugetul o recompensă.
Deşi corupţia este de necontestat, nu are nicidecum acoperire tendinţa vizibilă din alte ţări de a localiza aproape exclusiv corupţia, sursele criminalităţii şi celelalte rele la Carpaţi. Imaginea unei ţări corupte ţine, în orice caz, nu doar de fapte, ci şi de mass-media, de mediile politice şi de ceea ce cultivă acestea pentru cetăţeni.
Desigur că Uniunea Europeană are astăzi de rezolvat probleme dificile. Consultarea democratică abia dacă atinge nivelul interguvernamental. Chestiunea legitimării ag