Autorii de specialitate ne atrag atenţia asupra unui personaj intrat într-o manieră bizară şi paradoxală în conştiinţa populară, aproape ca un erou de folclor, în special în rândul publicului din S.U.A.: criminalul în serie.

Surprinzător şi nefiresc. Filme cu buget mare şi premii pe măsură insistă nu atât pe faptele sale, pe atrocităţi, pe victime, cât pe calităţile sale vădit superioare: gradul ridicat de inteligenţă, rafinamentul, cultura etc.

Într-o manieră asemănătoare, deşi vădit caricaturală, în spaţiul public românesc se impune, din ce în ce mai insistent, un alt personaj: arţăgosul sau certăreţul în serie. Care într-un fel nu e departe de celălat, de fratele lui mai mare şi (scuzaţi gradul de comparaţie) mai macabru. Un personaj care de asemenea pozează în figură de intelectual, de principial, de studiat, de manierat.

Nişte resorturi intime similare par să îi anime pe cei doi, să-i împingă afară, grotesc, din cutia cu surprize.

Aceiaşi specialişti în criminali în serie identifică o serie de elemente care se regăsesc, în proporţii variabile, la orice astfel de ucigaş şi care îl deosebesc de criminalul accidental (să-i zicem „normal”). La fel, arţăgosul în serie se deosebeşte de certăreţul accidental normal, acela care răbufneşte uneori, anonim, întâmplător şi uman. Se deosebeşte prin numărul faptelor care îi poartă amprenta şi modul de operare, prin selecţia victimelor şi consecvenţa în urmărirea lor, prin spaţiul de acţiune în care se simte confortabil, prin felul în care consecinţele se reflectă în conştiinţa lui.

Pentru ucigaşul menţionat, crimele se repetă, în serie, petrecându-se cu o frecvenţă mai mare sau mai mică în timp, adeseori crescând ca număr. Ucigaşul porneşte, în general, dintr-un spaţiu familiar şi îşi face loc, treptat şi pe măsură ce încrederea în sine sporeşte, în zone mai îndepărtate geografic.

La