Şapte jucători de la Steaua ar putea să apară pe teren contra Olandei. Pe lângă cei patru de la Budapesta, Piţurcă vrea să îi titularizeze pe Gardoş, Chipciu şi Tănase
A mai rămas o zi până la Olanda – România, tricolorii au ajuns duminică seară la Amsterdam, dar selecţionerul încă nu ştie pe cine să trimită în teren. Singura certitudine este că Victor Piţurcă va schimba radical echipa, lucru neobişnuit având în vedere că în precedentele două „duble“ din această campanie a făcut modificări doar obligat de accidentarea vreunui jucător. ProSport prezintă planurile selecţionerului pentru meciul de marţi şi oamenii-surpriză pe care se bazează pentru a obţine un punct pe Amsterdam ArenA. În echipa de start a României de marţi ar putea apărea un număr record de şapte stelişti.
ATACUL: Chipciu titular, dar nu ştie unde
7 minute la Budapesta au fost suficiente pentru ca Alex Chipciu să-şi câştige un loc de titular în meciul cu Olanda. Marcatorul golului egalizator din partida cu Ungaria, de vineri, va intra, cel mai probabil, în spatele vârfului împins şi îl va înlocui astfel pe Gicu Grozav, om care a dezamăgit împotriva maghiarilor. Partida cu Olanda ar fi prima a acestei campanii de calificare în care tânărul atacant de la Petrolul ar rămâne pe banca de rezerve. Piţurcă a insistat cu acesta în toate meciurile, fără să ţină cont de lipsa de formă pe care jucătorul a arătat-o la echipa de club, iar Grozav l-a răsplătit cu un gol de 3 puncte la Istanbul. Aceea reuşită, una foarte importantă, a fost însă unica realizare a atacantului în tricoul naţionalei şi acum selecţionerul vrea să îi dea o şansă lui Alex Chipciu. O altă variantă pentru folosirea mijlocaşului stelist ar fi în banda stângă, în cazul în care Piţurcă se răzgândeşte şi îl titularizează pe Grozav.
Maxim tot pe bancă. Şansă pentru Tănase
Bogdan S