Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod portocaliu de ninsoare pentru București și nouă județe din sudul țării.
1 /.
Atenționarea este valabilă începând de mâine, de la ora 04.00, până la ora 14.00, urmând să fie actualizată ulterior.
În intervalul menţionat, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti - precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.
În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.
Precipitații în toată țara
Vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice.
Cerul va fi noros, iar aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. În Maramureş şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile. Temperaturile, în creştere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între -8 şi 8 grade C.
În Capitală, vremea va fi deosebit de rece. Noaptea, ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare. Temperaturile se vor situa între -3 și 2 grade Celsius.
ARTICOLE DOCTORUL ZILEI: Apa poate preveni cancerul şi bolile de inimă. Iată şi alte beneficii uimitoareConsumul moderat de bere poate ține la distanţă o afecţiune gravăCând este indicat să mâncăm fructe, înainte sau după masăCum se prepară sucul care ţine inima sănătoasăAlimentul care îi ajută pe bărbaţi să devină mai dotaţiCum se prepară sucul care ţine inima sănătoasă10 Motive surprinzătoare pentru care te îngraşi