Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia României, în creştere

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 26 martie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a declarat că economia României este în creştere, ca urmare a măsurilor economice puse în aplicare de guvernul condus de prim ministrul Victor Ponta încă de la instalarea sa în funcţie, în data de 7 mai 2012. Deputatul vrâncean a arătat că în conformitate cu ultimele cifre publicate de Eurostat , România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte creşterea costului orar al forţei de muncă. Astfel, conform Eurostat, cele mai mari creşteri anuale ale costurilor orare ale forţei de muncă în economie s-au înregistrat în Romania (7,6%) şi Estonia (6,7%), iar cele mai scăzute în Cipru, Malta (0,5%) şi Italia (0,6%).

Victor Roman a precizat că această creştere economică înregistrată de România se datorează în primul rând profesionalismului de care a dat dovadă Guvernul Ponta, dar şi stabilităţii politice din România. parlamentarul a susţinut că trendul privind creşterea economică se va păstra şi anul acesta. „Cred că şi în 2013 România va înregistra creştere economică pozitivă, deoarece Guvernul Ponta a luat mai multe măsuri care vizează îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. Dacă dăm ca exemple doar câteva din programele guvernului, respectiv majorarea gradul de absorbţie a fondurilor europene până la 50%-80%, reducerea impozitării şi creşterea colectării taxelor, rezultă că România va înregistra şi anul acesta creştere economică, iar viaţa oamenilor se va schimba în bine“, a precizat deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman.

Acesta a adăugat că „s-a demonstrat încă o dată că politica guvernelor pedeliste care au tăiat salarii, pensii, indemnizaţii sociale, au dat afară zeci de mii de oameni şi au închis mii de societăţi a fost una falimentară“.

Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a declarat că economia României este în creştere, ca urmare a măsurilo

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 14 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 10 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°