În perioada 2005-2012, au fost trimişi în judecată pentru corupţie 23 de judecători şi 30 de procurori. Dintre aceştia au fost condamnaţi definitiv 12 judecători şi 11 procurori. Anchetele DNA din ultimii ani arată că în instanţe şi parchete activează reţele de trafic de influenţă care au ca obiect cumpărarea şi vânzarea justiţiei. Astfel, din dosarele DNA rezultă că o eliberare condiţionată poate ajunge de la câteva mii de euro la 150.000 euro. O neîncepere a urmăririi penale, ceea ce înseamnă îngroparea unui dosar din faşă, poate costa 4000 euro. O decizie favorabilă într-un dosar civil cu miză economică ajunge şi la 200.000 euro.
Nu toate reţelele vizează direct obţinerea de bani, unele în primă fază urmăresc posturile cheie din Justiţie
Gândul îţi prezintă câteva dintre reţele care au activat în sistemul judiciar.
Reţeaua Voicu: Mita de 200.000 pentru un contract de zeci de milioane
Unul din cele mai sonore cazuri de corupţie care a vizat sistemul judiciar a fost cel al fostului senator Cătălin Voicu. În acest caz, traseul banilor a circulat de la un om de afaceri către un senator care apoi a cumpărat influenţa unui judecător de la Curtea Supremă.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, “prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.
Cătălin Voicu a fost pivot în traseul banilor şi pentru un al om de afaceri. De acestă dată banii urmau să ajungă la poliţişti pentru a opri documentarea unei achete.
De asemenea, î