Destrămarea PDL în trei direcţii pe cele trei moţiuni ridică serioase semne de întrebare privind viitorul politicii româneşti. Suntem adesea tentaţi să judecăm prin prizma personalizării ei când de fapt, fondul este determinat de evoluţia societăţii în ansamblu. S-au dat nişte diagnostice: spre exemplu România „altfel”, sau România „în chiloţi”. Contestate de unii, subscrise de alţii.

Fără îndoială societatea românească a fost greu încercată de istorie. De pe la mijlocul secolului XIX şi cu deosebire începând cu deceniul al 8-lea s-au făcut încercări de modernizare, de individualizare ca o entitate statală, socială şi economică raportabilă la evoluţia generală a Europei. Mijlocul secolului XX a fracturat-o însă grav pe două paliere: destructurarea socială şi economică. Elementul naţional valoros, activ - crema societăţii româneşti - a fost supus unui fenomen de eroziune şi distrugere pentru ca societatea să fie uşor stăpânită şi adusă la numitorul comun de tip comunist; economia a fost profund reformată prin anularea dreptului de proprietate privată, prin statalizarea sau colectivizarea ei.

Firesc ar fi fost ca după 1989 trendul evolutiv să se fi subsumat atât tendinţei de refacere, de modernizare democratică şi economică internă cât şi racordării la cerinţele integrării europene şi în NATO. Ce s-a întîmplat, unde am ajuns se vede cu ochiul liber.

Întrebarea zilei: cum se va poziţiona pe mai departe societatea românească?

Până la mijlocul secolului trecut, ea urma o orientare de dreapta. Chiar dacă Partidul Naţional Ţărănesc a profesat o tendinţă de centru-stânga marşând, între altele, pe ideea de dreptate socială, aşezământul economic şi democratic a rămas de dreapta sau centru-dreapta. Odată cu invazia comunistă însă şi cu deosebire sub influenţa factorilor săi de îndelungată influenţare, societatea românească a plonjat copios spre stânga. C