Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China a câştigat 5.000 de miliarde de dolari de pe urma terenurilor luate de la ţărani. Multe au fost confiscate

Publicat in Gandul, luni 25 martie 2013 ·

Autorităţile din China au câştigat în ultimele decenii aproape 5.000 de miliarde de dolari din vânzarea către dezvoltatorii imobiliari a terenurilor preluate de la ţărani, în multe cazuri prin confiscare, a declarat un economist chinez de top în presa locală, preluată de AFP.

Profiturile din vânzarea de astfel de terenuri depăşesc rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, de circa 3.300 de miliarde de dolari.

În timp ce China trece printr-un proces masiv de urbanizare, confiscările de terenuri au condus la proteste numeroase, îngrijorând Partidul Comunist, care vede corupţia şi tulburările sociale drept ameninţări pentru puterea actuală.

Legea prevede ca reprezentanţii statului să ofere despăgubiri de până la 30 de ori valoarea producţiei terenului, dar în practică plăţile sunt foarte mici sau nu se fac deloc. Terenul preluat astfel de la ţărani este apoi vândut dezvoltatorilor imobiliari la preţuri ridicate.

"Unele agenţii guvernamentale au câştigat circa 30.000 de miliarde de yuani, potrivit estimărilor conservatoare, din diferenţele de preţ din campania de urbanizare a ultimelor decenii", a declarat Wu Jinglian, economist la Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare, o agenţie a executivului chinez.

Suma de circa 30.000 de miliarde de yuani este echivalentă cu 4.800 de miliarde de dolari la cursul actual.

Wu, un fost consilier al lui Zhu Rongji, premier în perioada 1998-2003, a făcut declaraţiile la un forum economic la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit agenţiei chineze Xinhua.

Autorităţile din China au câştigat în ultimele decenii aproape 5.000 de miliarde de dolari din vânzarea către dezvoltatorii imobiliari a terenurilor preluate de la ţărani, în multe cazuri prin confiscare, a declarat un economist chinez de top în presa locală, preluată de AFP.

Profiturile din vânzarea de astfel de terenuri

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 17 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 47 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 40 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°