După ce Elena Udrea a pierdut alegerile, oamenii ei de la Cluj în frunte cu preşedintele filialei, Daniel Buda acuză comisia de organizare că ar fi vinovată de neregulile majore de la convenţie. Din comisia respectivă a făcut parte şi senatorul Alin Tişe, care anunţă că în urma acestor acuze se va gândi serios la viitorul sau politic în acest partid. În tot acest timp, democrat liberalii trebuie să soluţioneze o a doua contestaţie depusă de tabăra Udrea.
BUDA ACUZĂ COMISIA DE ORGANIZARE
SURSA: facebook
"Neregulile sesizate au fost majore, fără să pot spune în momentul de faţă că a fost fraudă deoarece nu am toate elementele. Îi consider vinovaţi pe membrii Comisiei de Organizare pentru ce s-a întâmplat - erau oameni care nu s-au regăsit pe liste sau care au văzut că a votat cineva în numele lor, oameni care nu erau trimişi de organizaţii", a postat Daniel Buda pe pagina sa de facebook.
În replică, Alin Tişe aşteaptă să vadă cum va soluţiona preşedintele comisiei de litigii a partidului noua contestaţie. Iar şeful comisiei de litigii este chiar Daniel Buda.
CONTRE BUDA - TIŞE
"Mă bucur că această contestaţie e la comisia lui Daniel Buda pentru că are ocaziasă vadă şi Daniel Buda ce bine se va simţi când colegii îl vor face hoţ fără să aibă vreo vină. Colegii din Cluj au acuzat toată comisia de organizare deci şi pe mine că am furat urne şi voturi fără să mă întrebe şi pe mine ce am făcut. N-am numărat niciun vot, n-am avut responsabilitatea numărării", a declarat Alin Tişe pentru ziuadecj.ro.
Un alt susţinător clujean al Elenei Udrea a atacat în termeni duri modul în care a fost organizată convenţia. E vorba de Radu Moisin, cel care a participat în comisia de numărare a voturilor.
SUPĂRAREA LUI MOISIN
"S-a spus că cele 300 de voturi în plus faţă de numărul delegaţilor înregistraţi la secretariat au fost ale celor care